În Munții Semenic, acolo unde pădurile și izvoarele au dat naștere unor povești transmise din generație în generație, se află Izvorul Băii Șoimilor, un loc învăluit în mister și legende.
Tradițiile locale vorbesc despre puterile tămăduitoare ale apei și despre legătura sa cu păsările răpitoare care dominau cândva cerul acestor munți. De-a lungul timpului, au circulat mai multe variante ale legendei, însă toate au în comun trei elemente: șoimii sau vulturii, izvorul și puterea vindecătoare a apei.
„Se spune că într-un sat se ivise pe lume micuţa Ana. La naşterea fetei, una dintre ursitoarele venite să-i dăruiască haruri s-a oprit din ursit şi s-a mâniat straşnic, atunci când a întins mâna spre masa cu daruri, dar a văzut că pentru ea nu se găsea nimic. A făgăduit atunci că se va răzbuna pe copilă şi s-a împrăştiat în zare ca un fum.
Fără să cunoască această întâmplare nefastă, tânăra Ana creştea liniştită şi veselă, ca o floare rară. Într-o bună zi a cunoscut la râu un flăcău din sat, Ionuţ, de care s-a îndrăgostit pe loc. Iubirea înfiripată între cei doi tineri a fost umbrită într-o bună zi de o mare suferinţă, atunci când Ana s-a betegit şi nu s-a mai sculat din pat și nimeni nu a ştiut de ce fata s-a schilodit la picioare.
Posomorâţi şi încurcaţi, tinerii au fost amăgiţi de poveţele unei babe, care le-a spus că leacul pentru fata oloagă se găseşte pe Muntele Semenic, în locul numit «Baia Vulturilor», acolo unde vulturii se scaldă o singură zi din an şi că acolo trebuia să se îmbăieze Ana.
Cu desaga pe umăr şi mândra în braţe, Ionuţ a purces la un drum lung de câteva zile, sub dogoarea soarelui, până sus, pe spinarea Semenicului. După ce au găsit scăldătoarea vulturilor, s-au aşezat să se odihnească şi să pândească clipa când vor veni păsările.
În zorii unei zile, cerul s-a întunecat fără veste sub un enorm stol de vulturi. Păsările răpitoare se roteau vijelios şi una după alta, se aruncau în apă, se scăldau şi îşi reluau zborul spre înălţimile văzduhului. După ce şi ultima pasăre a plecat, Ionuţ a dus-o pe Ana lângă scăldătoare, iar fata şi-a băgat picioarele în apa rece ca gheaţa, dar în loc să simtă alinare, blânda făptură s-a prăbuşit înţepenită pe iarbă. Şi cum Ana nu-şi mai venea în simţiri, flăcăul şi-a luat iubita în braţe şi a pornit pe cărare în jos, oprindu-se de abia atunci când a dat de un izvor cu apă caldă. Fără a cumpăni prea mult, a aşezat fata cu picioarele în apă. Treptat, Ionuţ simţi că Ana se înviorează, deşteptată parcă dintr-un somn adânc.
O mare bucurie îi cuprinse atunci pe cei doi tineri! Şi porniră numaidecât spre casă, unde au povestit sătenilor păţania de la scăldătoarea de pe Semenic. Atunci au aflat de la ţărani întâmplarea de la naşterea Anei. Pasămite, baba care îi trimise la scăldătoare era de fapt ursitoarea cea rea care a promis să o piardă pe fată.”
(Legendă culeasă de Stela Brie, 1982)
Foto: wikiloc
