Codrul Secular Slătioara este numit frecvent „Catedrala de lemn a Rarăului” sau chiar „tărâmul veșniciei” având ideea centrală că aici viața și moartea copacilor se contopesc, fără intervenția omului.
Aici arborii căzuți „renasc” sub formă de alți copaci, iar ciclul naturii e complet vizibil, ca o lecție spirituală, de aici apare o legendă despre faptul că acest codru ar păstra secretul „tinereții fără bătrânețe”, deoarece totul se regenerează continuu.
Localnicii, cât și toți cei care ii trec pragul, spun că acest loc are o energie aparte, aproape terapeutică și te face să te simți mic și conectat cu natura. În limbaj popular, asta devine o credință: dacă intri în codru „cu gânduri rele”, ieși schimbat și dacă ești liniștit, „te încarcă”.
Tot în relatările locale, apare ideea că acest codru a fost mereu protector pentru oameni, ascunde istorii, refugii, poate chiar oameni sau comori din trecut, dar nu le dezvăluie ușor.
Relatări interesante:
– ceața apare rapid chiar și când afară e senin, iar unii turiști spun că și-au pierdut temporar orientarea sau au avut impresia că „se învârt în cerc” ceea ce conduce la ideea că pădurea „nu te lasă să pleci” imediat.
– codrul are arbori foarte bătrâni, trunchiuri răsucite, uriașe și rădăcini expuse ca niște „forme” ce deformează vizual percepția. În acest sens, unii vizitatori spun că au avut impresia că „văd siluete” sau că anumite forme „se mișcă” în periferia vederii conducând la ideea că „pădurea e vie și te testează”.
– Izvorul lui Nectarie din inima codrului are o liniște mult mai profundă și îți oferă o senzație de „pace apăsătoare”, iar apa ar avea „energie” ceea ce conduce la faptul că acest loc ar fi „binecuvântat”.
– Mai mulți turiști spun că au auzit pași, trosnete sau foșnete, fără să vadă animale sau oameni, iar uneori sunetele păreau „ritmice”, ca și cum cineva mergea în paralel cu ei. Prin această interpretare „mistică” pădurea „trăiește” sau „te urmărește”.