Legenda spune că un bei foarte bogat, aflat la vânătoare pe aceste meleaguri, a întâlnit în Poiana Florii o ciobăniţă foarte frumoasă, de care s-a îndrăgostit pe loc. Beiul venea adesea să o întâlnească pe fată, dar când a aflat tatăl său de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă.
A trimis un călău să omoare fata care îi sucise minţile fiului său, iar beiul îndrăgostit şi-a găsit iubita înjunghiata în locul unde acum se află cascada Beuşniţa. În lupta cu ostaşii, beiul a pierdut un ochi, iar din locul în care a căzut acesta, a izvorât lacul ce-i poartă astăzi numele.
Ochiul Beiului a vărsat multe lacrimi, după care beiul şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poarta numele.
Legenda culeasă din popor prin „grai viu”
Ochiul Beiului
de Petre Tudor, cartea Legende Ochiul Beiului
„Toamna sub clarul de Lună, / Se clatină brazii și ulmii pe lac, / Din ape ieșind prințesa păgână,/ Pășește printre frunze veștejite de fag.
Și pânge, se tânguie-n șoapte, / Chemându-l din răzoare și flori,/ Umbrele nopții tăcute și moarte,/ Înconjoară sleite până în zări.
Deodat…din haos, de departe…./ Se aude un tropot prin ape și nori,/ El vine de dincolo de moarte,/ Mânat de blestem și dor, uneori.
Se țes printre codri, raze de soare, Se ‘nvălui virpage-n urlet de lup,/ Nouri albastri…., în zare…../ Se năruie-n lumină, se duc…
Tainica apă, țâșnită din ștei,/ Unde-i copila frumosă din bei?/ Sprâncene arcuite, ochii adânci,/ Enigme albastre, a vremii de atunci.”