Notificare privind aplicarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 127/2024 pentru certificarea operatorilor de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Termenul de 24 de luni prevăzut la art. II din Legea nr. 127/2024 are caracter legal imperativ. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu poate dispune, prin act administrativ, suspendarea, prelungirea sau exceptarea individuală ori colectivă de la aplicarea acestui termen. Competența de a interveni asupra termenelor stabilite prin lege revine, exclusiv, legiuitorului.
Tratamentul aplicabil tuturor operatorilor economici aflați sub incidența acestor dispoziții este unitar. Nu pot fi acordate facilități individuale și nu poate fi reținută o diferențiere pe baza diligenței relative a fiecărui operator în absența unui temei normativ explicit.
Constrângerile obiective semnalate de solicitanți — capacitatea limitată de auditare la nivel național, complexitatea adaptărilor tehnice și durata procedurilor post-audit — au fost reținute de Comisie ca elemente de context. Cu toate acestea, în cadrul legal actual, acestea nu pot constitui temei pentru emiterea unor derogări administrative.
Operatorii economici vizați își păstrează obligația de a finaliza procedura de certificare în termenul stabilit prin lege și de a asigura conformarea integrală a activităților desfășurate cu standardele aplicabile DEEE, cu obligațiile prevăzute de OUG nr. 5/2015 și de actele normative subsecvente.
- Beneficiar: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
- C.U.I: 16335444
- Contul IBAN: RO84TREZ7005032XXX000309
Poziția organizațiilor în tabel a fost stabilită exclusiv în ordine alfabetică. Comisia de supraveghere nu a aplicat niciun alt criteriu.