În nordul Maramureșului, acolo unde munții, pădurile și liniștea par să se întâlnească la marginea lumii, localnicii din Băiuț spun că există o poveste care se repetă de generații. Nu este despre cavaleri, haiduci sau comori ascunse, ci despre o pereche de corbi care veghează de multă vreme Valea Tocilei și stânca numită Piatra Sărită.
Bătrânii satului povestesc că acești corbi au fost mereu acolo. Unii spun că părinții lor îi vedeau patrulând deasupra văii, iar părinții acestora spuneau același lucru. Desigur, știința ne spune că niciun corb nu poate trăi sute de ani. Însă ceea ce pare să fi supraviețuit timpului este însăși prezența lor neîntreruptă, generație după generație, ca un simbol al locului.
Corbul (Corvus corax) este cea mai mare pasăre din familia corvidelor și una dintre cele mai inteligente viețuitoare ale lumii sălbatice. Cercetările arată că poate rezolva probleme complexe, își amintește fețe și locuri, folosește unelte și comunică printr-un limbaj surprinzător de bogat. Raportul dintre dimensiunea creierului și cea a corpului este comparabil cu cel întâlnit la primate și cetacee, fapt care i-a adus reputația de „geniu al lumii păsărilor”.
Poate tocmai de aceea corbul a ocupat dintotdeauna un loc aparte în imaginarul oamenilor. În multe culturi asiatice este considerat simbol al înțelepciunii, fidelității și recunoștinței. În China și Japonia, corbul este admirat pentru grija pe care o manifestă față de părinții săi îmbătrâniți, devenind un model al respectului față de familie. În Europa, însă, penajul său negru și zborul impunător au dat naștere unor legende mai întunecate. La Băiuț, lucrurile stau altfel.
Aici, corbii sunt priviți cu simpatie și respect. Oamenii îi văd aproape zilnic plutind deasupra văii, coborând spre păduri sau ridicându-se în cercuri largi deasupra stâncilor. Uneori par să se joace cu vântul, alteori provoacă în zbor șoimi și ulii, iar iarna sunt observați alunecând pe zăpadă sau manipulând crenguțe și obiecte ca niște copii puși pe șotii.
Corbii își formează perechi stabile pe viață și își apără cu îndârjire teritoriul. De aceea, valea pe care o străbat zilnic a devenit pentru localnici adevăratul lor regat. Croncănitul lor grav răsună între versanți și anunță, parcă, faptul că natura încă își urmează aici cursul firesc.
Prezența corbilor este și un semn al sănătății ecosistemului. Extrem de sensibili la poluare și la degradarea habitatelor, aceștia aleg doar locuri unde aerul, apa și pădurile și-au păstrat echilibrul natural. Faptul că și-au găsit adăpost pe Valea Tocilei spune multe despre frumusețea și sălbăticia acestui colț de Maramureș.
Pentru pasionații de observarea păsărilor, Băiuțul oferă una dintre cele mai frumoase experiențe de birdwatching din nordul țării. Cu puțină răbdare și un binoclu, vizitatorii pot surprinde spectacolul discret al acestor păsări fascinante, considerate de mulți cele mai inteligente din lume. Poate că acesta este și motivul pentru care localnicii le-au oferit un loc special în poveștile lor.
La Băiuț, corbii nu sunt vestitori ai nenorocirii, ci păstrători ai liniștii munților, ai pădurilor seculare și ai unei lumi în care natura încă vorbește celor care știu să o asculte. Atunci când îi vezi plutind deasupra Văii Tocilei, în lumina blândă a serii, înțelegi de ce acest loc este numit adesea „Capătul Lumii” și, în același timp, începutul unei povești pe care nu o uiți niciodată.
Sursa info: biolog Walter ÜBELHART
Foto: wikipedia
