Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis rapoartele de control care vizează activitatea mai multor operatori din sectorul forestier către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia a fost luată în vederea efectuării de cercetări specifice care să stabilească dacă aspectele prezentate întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Reamintim că, în urma apariției în presă a mai multor articole care vizează posibile nereguli produse în sectorul forestier, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu a declanșat, în perioada 07.05.2015 – 12.06. 2015, un amplu control atât la S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Sebeș , S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L Rădăuți, precum și la sediile sau punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase către operatorul economic mai sus amintit.