Ședinţă extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă al MMAP, ca urmare a avertizărilor emise de ANM și INHGA
Din dispoziția ministrei mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, a fost convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situații de urgență (CMSU), constituit la nivelul MMAP.
Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN, COD PORTOCALIU și COD ROȘU emise de Administrația Națională de Meteorologie, precum și a avertizării hidrologice COD GALBEN emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop.
„În această dimineață, ANM a emis mai multe avertizări de cod galben, cod portocaliu și cod roșu, avertizări care acoperă întreaga țară și vizează val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic, nopți tropicale, instabilitate atmosferică. Mâine se va restrânge aria privind valul de căldură, iar în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și în nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…60 l/mp. Nu excludem emiterea unor mesaje de vreme severă imediată daca situația o va impune. Având în vedere că ne aflăm în plină perioadă de concedii și, în țară, se desfășoară mai multe evenimente de anvergură (târguri, festivaluri), recomandăm turiștilor să acorde atenție maximă semnalelor primite de la autorități și să fie vigilenți unde campează din perspectiva riscului producerii de viituri. În zona Paltinu-Prahova, dar și în Bușteni, precipitațiile sub formă de aversă pot avea intensificări semnificative, având în vedere caracterul local și violența fenomenelor prognozate. De asemenea, recomandăm autorităților locale vigilență maximă, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Totodată, ținând cont de condițiile hidrometeorologice, trebuie să utilizăm cu atenție în această perioadă energia electrică”, a subliniat secretarul de stat Raul Pop.
Atragem atenția deținătorilor de acumulări de importanță locală, utilizate pentru piscicultură sau agrement, că au obligația legală de a asigura funcționarea în siguranță a amenajărilor hidrotehnice administrate, astfel încât să prevină inundarea zonelor adiacente.
De asemenea, atragem atenția și deținătorilor iazurilor și depozitelor miniere, care trebuie să asigure preluarea și evacuarea în siguranță a apelor provenite din precipitații sau din scurgeri torențiale, pentru a preveni eventuale incidente sau avarii.
O prognoză specială a fost emisă pentru București, în intervalul 06.08.2026, ora 10:00 – 09.08.2026, ora 10:00, și vizează val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic, nopți tropicale, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ. În intervalul 06.08.2026, ora 10:00 – 07.08.2026, ora 09:00, vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50…70 km/h, iar cu o probabilitate mare în intervalul orar 15:00-18:00, de peste 80 km/h. Vor fi averse (cantități de apă de 5…15 l/mp, posibil peste 20 l/mp) și frecvente descărcări electrice.
ANM a emis o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN pentru intervalul 06 august, ora 10:00 – 07 august, ora 10:00, și vizează instabilitate val de căldură persistent, temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat și noapte tropicală. Zone afectate: Dobrogea, nordul și estul Munteniei, estul Transilvaniei.
O altă AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU este valabilă pentru intervalul 06 august, ora 10:00 – 07 august, ora 10:00 și vizează val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală. Zone afectate: Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei.
A fost emisă și o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD ROȘU pentru perioada 06 august, ora 10:00 – 07 august, ora 10:00, care vizează val de căldură persistent și intens, temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală. Zone afectate: județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Tot astăzi ANM a emis și o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN pentru intervalul
06 august, ora 12:00 – 06 august, ora 23:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ. Zone afectate: Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și cea mai mare parte a Munteniei.
O altă AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU este valabilă pentru intervalul 06 august, ora 12:00 – 06 august, ora 23:00 și vizează instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului, vijelii puternice și averse torențiale importante cantitativ. Zone avertizate: nordul Moldovei, Maramureș, Oltenia, jumătatea estică a Transilvaniei, vestul Munteniei și local în Carpații Orientali și Meridionali.
Pentru intervalul 07 august, ora 10:00 – 08 august, ora 10:00, a fost emis un COD GALBEN care vizează val de căldură persistent, temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală. Zone afectate: Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sudul și vestul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și centrul Crișanei.
Pentru intervalul 07 august, ora 10:00 – 08 august, ora 10:00, a fost emis COD PORTOCALIU. Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală Zone afectate: Banat și sudul Crișanei.
Pentru intervalul 07 august, ora 12:00 – 07 august, ora 23:00, a fost emis COD GALBEN. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și nordul Munteniei.
De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică ce vizează scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENŢIE. Bazinele hidrografice vizate: Vișeu, Iza, Someș, Mureș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Jijia.
Pentru intervalul 06.08.2026 ora 12:00 – 07.08.2026 ora 09:00, INHGA a emis o avertizare hidrologică de COD GALBEN pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș (județul Maramureș), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), Someșul Mic (județele: Bihor și Cluj), Mureș (județele: Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud, Alba și Cluj), Târnava Mică (județele: Harghita, Mureș și Alba), Târnava Mare (județele: Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu și Alba), Jiu (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort (județul Gorj), Motru (județele: Gorj și Mehedinți), Olt (județele: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj), Argeș, Dâmbovița (județele: Argeș și Dâmbovița), Ialomița (județele: Dâmbovița și Prahova), Prahova (județele: Prahova și Ialomița), Trotuș (județele: Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Bistrița (județele: Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Moldova (județele: Suceava și Neamț), Suceava (județul Suceava), Jijia (județele: Botoșani și Iași). Atenționarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Dâmbovița, Prahova, Suceava și Neamț.
De asemenea, recomandăm populației din județele vizate de avertizări să manifeste o atenție sporită și să urmărească informațiile actualizate disponibile pe platformele www.fiipregatit.ro, www.meteoromania.ro și www.hidro.ro.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) subliniază că respectarea strictă a Planurilor de Apărare împotriva Inundațiilor este esențială pentru a reduce riscurile și a proteja viețile cetățenilor.
Atașamente



