


MMAP supune dezbaterii publice Planul de management al sitului NATURA 2000 ROSPA0137 Padurea Radomir

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de HG privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de HG privind modificarea şi completarea, după caz, a descrierii tehnice și adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea ANAR, instituție publică în coordonarea MMAP, prevăzute în anexa nr. 12 la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de Ordin de Ministru privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 219/2008 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafaţa fondurilor de vânătoare

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de Ordin de Ministru privind stabilirea tarifelor minimale, pe specii, pentru practicarea vânătorii cu vânători cetățeni străini

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de Ordin de Ministru privind aprobarea Regulamentului privind atestarea persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor, precum şi atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de HG privind aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică

MMAP supune dezbaterii publice Proiectul de HG privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de seceta și pentru asigurarea debitelor ecologice pe principalele canale, japșe și gârle pescărești din Delta Dunării
