Luna Pădurii 2026 a fost lansată printr-o acțiune comună de plantare România – Republica Moldova
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat astăzi, la Sculeni, comuna Victoria, județul Iași, un eveniment care a marcat deschiderea ediției 2026 a Lunii Pădurii, desfășurat în acest an sub mesajul „Pădurea nu are granițe”.
Inițiată în 1902, la propunerea lui Spiru Haret, ministru al instrucțiunii publice, „Luna plantării arborilor” a devenit în timp „Luna Pădurii” – o tradiție de peste un secol care marchează anual începutul sezonului de împăduriri în România.
Ediția din acest a debutat oficial printr-o acțiune comună de plantare desfășurată pe ambele maluri ale râului Prut, realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului din Republica Moldova. Evenimentul evidențiază colaborarea dintre cele două state pentru extinderea suprafețelor forestiere și protejarea ecosistemelor naturale, demonstrând că protecția naturii depășește granițele administrative.
La eveniment au participat Diana Buzoianu, ministra mediului, apelor și pădurilor, Gheorghe Hajder, ministrul mediului din Republica Moldova, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, specialiști din domeniul silvic, voluntari și reprezentanți ai instituțiilor implicate în gestionarea durabilă a pădurilor.
„Plantarea de astăzi transmite un mesaj simplu, dar puternic: pădurile viitorului se construiesc împreună. Prutul nu ne separă, ci ne amintește că împărțim aceleași ecosisteme și aceeași responsabilitate față de natură. Când plantăm un copac, plantăm mai mult decât o pădure – plantăm colaborare, încredere și un viitor comun pentru comunitățile de pe ambele maluri ale râului. Parteneriatul dintre România și Republica Moldova arată că protecția mediului nu se oprește la granițe și că soluțiile pentru natură se construiesc prin cooperare între oameni, instituții și comunități”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
În acest an, în cadrul campaniilor de împăduriri de primăvară și toamnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieți forestieri, în cadrul programului de regenerare a pădurilor proprietate publică a statului. Programul vizează lucrări pe aproximativ 9.500 de hectare de fond forestier, dintre care 5.920 de hectare prin regenerări naturale și 3.580 de hectare prin regenerări artificiale, respectiv lucrări de împădurire. De asemenea, vor fi realizate lucrări de completări curente în plantații pe 2.619 hectare și refacerea plantațiilor afectate de calamități pe 1.550 hectare. Pentru realizarea acestor lucrări vor fi utilizați aproximativ 25 de milioane de puieți forestieri, majoritatea produși în pepinierele silvice proprii ale Romsilva.
Bugetul alocat lucrărilor de regenerare a pădurilor – care includ împăduriri, completări, refaceri, pregătirea terenului și a solului, întreținerea plantațiilor și sprijinirea regenerărilor naturale – se ridică la 337 milioane de lei, sume provenite din fondul de conservare și regenerare a pădurilor.
În ultimii șase ani, Romsilva a regenerat 83.584 de hectare de fond forestier proprietate publică a statului, dintre care 26.736 hectare prin lucrări de împăduriri și 56.848 hectare prin regenerări naturale, fiind plantați peste 155 de milioane de puieți forestieri.
Acțiunile Romsilva completează programul național de împăduriri finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a generat un interes ridicat la nivel național. Până în prezent au fost depuse 2.169 de proiecte, dintre care 1.153 au fost contractate, iar suprafața plantată a depășit 11.231 hectare de pădure.
România și-a asumat prin acest program realizarea a 18.000 de hectare de împăduriri și reîmpăduriri, iar evoluția actuală a programului indică premise solide pentru atingerea și chiar depășirea obiectivelor stabilite.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate publică a statului, asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate și administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare.
Prin acțiunea din comuna Victoria, județul Iași, Luna Pădurii 2026 debutează sub semnul colaborării și al responsabilității comune pentru natură, reafirmând importanța împăduririlor pentru protejarea biodiversității, adaptarea la schimbările climatice și dezvoltarea durabilă a comunităților.
Atașamente