Skip links

Depozitul Vidra se apropie de limita legală de capacitate; MMAP a sesizat neconcordanțe între raportările oficiale și realitatea din teren

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor atrage atenția asupra situației critice de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Vidra, singurul depozit conform care deservește Municipiul București și județul Ilfov. Analizele tehnice și datele oficiale arată că depozitul se apropie rapid de pragul legal care obligă autoritățile locale să înceapă procedurile pentru dezvoltarea unei noi capacități de depozitare.

„Groapa de gunoi de la Vidra este unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte de mediu din România. Legea este foarte clară: atunci când un depozit ajunge la 75% din capacitatea proiectată, autoritățile locale trebuie să înceapă demersurile pentru deschiderea unui nou depozit. În momentul de față există o serie de neconcordanțe între datele și rapoartele puse la dispoziție de operator. Tocmai de aceea am solicitat Gărzii Naționale de Mediu realizarea unei expertize externe, independente, pentru a avea o imagine obiectivă și completă asupra gradului real de umplere al depozitului. Milioanele de bucureșteni și ilfoveni merită transparență, responsabilitate și respect față de lege”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.

Conform Raportului Gărzii Naționale de Mediu nr. 1896/GM/17.03.2026, gradul oficial de ocupare al depozitului Vidra este de 72,41% din capacitatea totală autorizată de 11,5 milioane m³. În fiecare zi, la Vidra ajung aproximativ 3.000 de tone de deșeuri municipale generate de București și Ilfov.

Datele tehnice analizate de Ministerul Mediului arată însă că situația operațională este mai complicată decât cea prezentată în raportările oficiale. Din cele opt celule ale depozitului, doar două mai pot primi deșeuri în 2026: celula C8, aflată în exploatare din 2025, și celula C6, încă în pregătire. Celulele C1–C5 sunt închise sau în curs de închidere, iar pe celula C7 activitatea de depozitare a fost sistată.

Articolul 32 din OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor prevede explicit obligația autorităților administrației publice locale de a începe procedurile pentru dezvoltarea unui nou depozit atunci când un depozit existent atinge pragul de 75% din capacitatea proiectată.

Absența unor decizii rapide poate genera efecte majore: blocaje operaționale în gestionarea deșeurilor municipale, costuri suplimentare pentru populație și autorități, presiuni suplimentare asupra infrastructurii existente și riscuri crescute în relația României cu Comisia Europeană, în contextul procedurilor de infringement deja deschise pe tema gestionării deșeurilor.

În acest context, Ministerul Mediului a solicitat Gărzii Naționale de Mediu efectuarea unei analize suplimentare și a unei expertize externe independente privind gradul real de ocupare al depozitului Vidra. În funcție de concluziile acesteia, se vor clarifica și obligațiile autorităților locale.

Gestionarea deșeurilor din București și Ilfov reprezintă o responsabilitate publică majoră, care necesită decizii rapide, asumate și bazate pe date reale.

Sursa foto: EcoSud

Acest website folosește cookie-uri, navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016 / 679.