
Proiect de Ordin pentru aprobarea derogării în scopul cercetării științifice pentru unele specii de pești
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune consultării publice Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1628/2025 pentru aprobarea derogării în scopul cercetării științifice pentru unele specii de pești.
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Persoana de contact este domnul Ștefan Pasmangiu, consilier, e-mail: stefan.pasmangiu@mmediu.ro.
Având în vedere fenomenele hidrometeorologice înregistrate în perioada 22-27 mai 2025, în bazinul hidrografic al pârâului Corund, precum și incidentul înregistrat în perimetrul administrat de către S.N.S. – S.A- Sucursala Salina Praid, Primăria Comunei Praid a instituit, cu acordul Prefectului Județului Harghita, prin Hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență stare de alertă pentru perioada 8-22 mai 2025.
În prezent, starea de alertă la nivel local a fost prelungită pentru încă 30 de zile, începând cu data de 7 iunie 2025, ca urmare a infiltrațiilor repetate de apă în galeriile minei Praid și a riscurilor ce derivă din acestea în perimetrul minier.
Aceste evenimente justifică necesitatea aprobării măsurilor propuse prin prezentul ordin cu caracter de urgență, sens în care sunt incidente prevederile art.7 alin.(13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările ulterioare.
Atașamente