
Substante periculoase
Biroul Substanțe Periculoase are următoarele atribuții
- (1) coordonează integrarea politicilor privind substanţele periculoase în celelalte politici sectoriale, programe PHARE şi alte programe internaţionale din domeniul substanţelor periculoase; elaborarea, împreună cu alte autorităţi care au competenţe conform legii strategii şi politici de mediu privind substanţele chimice periculoase;
- (2) coordonează activităţile care se desfaşoară în cadrul implementării Abordării Strategice privind Managementul Internaţional al Chimicalelor–SAICM (Strategic Aproach of International Chemical Management).
- (3) reprezintă MMSC în calitatea sa de Punct Focal Național în relația cu UNEP și Comisia Europeană în cadrul activităților de implementare a SAICM;
- (4) coordonează aplicarea la nivel naţional a strategiei şi politicii stabilite de Agenţia Europeană pentru Produse Chimice – ECHA (European CHemical Agency).
- (5) coordonează aplicarea și implementarea Regulamentului 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, restricţionarea şi autorizarea substanţelor (REACH -Registration, Evaluation, Autorisation, Restriction of CHemicals);
- (6) coordonează aplicarea prevederilor comunitare privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor (Directivele 67/548/CEE, 99/45 CE și Regulamentul nr.1272/2008 CPL – Clasification, Packging and Labeling);
- (7) îndeplineste functia de Secretariat Tehnic pentru Conventia Rotterdam privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticide periculoase care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată la Rotterdam la 10 septembrie 1998, la care România a aderat prin Legea nr. nr. 91/2003 și reprezintă punctul de contact pentru MMSC ca Autoritatea Nationala Desemnata (DNA) în domeniul Convenției Rotterdam.
- (8) coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 689/2008/CE si Regulamentului nr. 649/2012/CE privind exportul/importul de produse chimice care prezinta risc (Regulamentul PIC).
- (9) coordonează activitățile desfășurate sub Convenția Minamata privind mercurul metalic, la nivel național și în relația cu UNEP și Comisia Europeană;
- (10) coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 1102/2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic de la nivel UE si depozitarea acestuia in condiții de siguranța pentru sănătatea umană şi pentru mediu şi a Strategiei Europene privind mercurul;coordonează activităţile desfăşurate sub Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985 şi Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987 şi ale Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990, la care România a aderat prin Legea nr. 84/1993;
- (11) îndeplineşte funcţia de Secretariat Tehnic pentru Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon şi coordoneaza implementarea prevederilor acestora;
- (12) coordonează activitățile pentru aplicarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1005/2009 privind substanțele care depreciază stratul de ozon. Asigura implementarea Programului National de eliminare treptată a substanțelor care depreciază stratul de ozon aprobat prin HG 58/2004;
- (13) coordonează aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 842 privind reglementarea gazelor fluorurate cu efect de seră (F-GASES) şi a regulamentelor sale subsidiare;
- (14) coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 648/2004 privind detergenții si Regulamentului (UE) nr. 259/2012 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste utilizarea fosfatilor si a altor compusi ai fosforului in detergentii de rufe destinati consumatorilor si in detergentii pentru masini automate de spalat vase destinati consumatorilor;
- (15) coordonează activitățile privind aplicarea principiilor Bunei Practici de Laborator (BPL);
- (16) avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale care privesc domeniul chimicalelor;
- (17) asigurarea condițiilor pentru îndeplinirea responsabilităților privind protecția mediului prin evaluarea din punct de vedere a caracteristicilor de mediu în cadrul procedurilor naționale stabilite de alte autorități competente (MADR, MS în domeniul agricultura si sanatate umană) privind plasarea pe piață a produselor pentru protecția plantelor, îngrășămintelor și produselor biocide;
- (18) colaborează cu ANPM în vederea asigurării condițiilor pentru aplicarea și implementarea strategiilor şi programelor naţionale în domeniul gestionării substanţelor periculoase la nivel regional şi local, alte activităţi privind gestionarea substantelor periculoase (inclusiv activitatea de colectare a datelor la nivel national pentru anumite substante periculoase) in conformitate cu prevederile stabilite în actele normative referitoare la organizarea şi funcţionarea acesteia;
- (19) colaborează cu GNM în vederea asigurării condițiilor necesare pentru controlul aplicării prevederilor regulamentelor europene și naționale privind managementul chimicalelor;
- (20) colaborează cu INCDPM în vederea asigurării condițiilor necesare pentru aplicarea și implementarea prevederilor legislației comunitare și naționale în domeniul managementului chimicalelor;
- (21) stabileşte acţiunile care trebuie realizate de către structurile din subordinea ministerului pentru implementarea prevederilor referitoare la restricţionarea comercializării şi utilizării substanţelor chimice;
- (22) asigură schimbul de informaţii în domeniul gestiunii substanţelor periculoase cu organismele europene şi internaţionale, conform cerinţelor UE; coordonează elaborarea şi transmiterea la organismele comunitare a raportărilor privind gestiunea substanţele periculoase;
- (23) colaborează la întocmirea mandatelor de participare la reuniuni ale conferinţei părţilor, grupuri tehnice de lucru, colocvii, simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice etc., organizate la nivel internaţional si în ţară;
- (24) reprezintă MMSC la reuniuni privind evaluarea substantelelor chimice (periculoase) organizate de către Consiliul European, Comisia Europeană, Preşedinţia UE, Agenţia Europeană pentru Produse Chimice ,
- (25) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale şi locale implicate în reglementarea şi controlul activităţilor privind gestiunea substanţelor periculoase;
- (26) coordonează activităţile specifice privind informarea publicului şi participarea acestuia la luarea deciziilor de mediu, promovarea şi mediatizarea programului pentru conştientizarea populaţiei în privinţa acţiunilor de gestiune a substanţelor periculoase şi de educare în domeniul substanţelor periculoase;
- (27) organizează şi sprijină în condiţiile legii activităţi şi manifestări pentru promovarea şi susţinerea programelor, planurilor în domeniul substanţelor periculoase;
- (28) asigură consultanţă tehnică de specialitate unităţilor subordonate Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice cu atribuţii în domeniul substanţelor periculoase, inclusiv pentru cele implicate în evaluarea riscului substanţelor existente, a produselor cu acţiune biocidă sau în aplicarea procedurii PIC;
- (29) asigură consultanță tehnică pentru Programul RO 04 Reducerea substanțelor periculoase din cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și participă la activitățile derulate de MMSC ca operator de program;
- (30) fundamentează necesarul anual de fonduri din surse naţionale sau externe pentru promovarea elaborării studiilor prioritare în domeniul prevenirii şi gestionării deşeurilor şi supune aprobării conducerii MMSC.
Domeniul – managementul chimicalelor (substanțe periculoase)
Abordarea Strategică privind Managementul Internațional al Chimicalelor (SAICM) – Strategia Generală a domeniului urmărește asigurarea unui management al chimicalelor, pe întregul ciclu de viață, în conformitate cu principiile Abordării Strategice privind Managementul Internațional al Chimicalelor: producerea, utilizarea şi introducerea pe piaţă a chimicalelor în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea umană, producția și consumul durabil. Uniunea Europeană urmărește implementarea SAICM prin promovarea regulamentelor specifice. La nivel național aplicarea și implementarea regulamentelor UE asigură implementarea SAICM.
Documentele SAICM pot fi consultate la adresa UNEP: www.saicm.org .
A. 1. Clasificare, ambalare şi etichetare substanțe și amestecuri (preparate)
Până la 1 iunie 2015, data la care cele două Directive se abrogă, dar vor mai fi periode de tranziție specifice pe anumite zone cu o durata maximă de 2 ani
Cele două Hotărâri de govern, din lista legislativă, transpun cele două directive europene și stabilesc criteriile de clasificare, ambalare şi etichetare pentru substanțe și preparate/amestecuri.
Pentru aplicarea celor două Hotărârii de Guvern nr. 1408/2008 (pentru transpunerea directive substanțe ) și Hotărârea de Guvern nr. 937/2010 (transpunerea directive preparate) sunt desemnate ca autorităţi competente următoarele instituţii:
- a) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – autoritate de coordonare şi de reglementare;
- b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – autoritate de implementare;
- c)Autorităţi de control şi inspecţie : Garda Naţională de Mediu şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
După data de 1 iunie 2015 – Pentru aplicarea Regulamentului(CE) nr. 1272/2008 CLP, prin Hotărârea Guvernului nr. 398 din 21 aprilie 2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului(CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, se desemneaza ca autoritǎţi competente, urmǎtoarele instituţii publice:
- a) Ministerul Mediului şi Pădurilor ca autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor necesare aplicării Regulamentului CLP;
- b) Ministerul Sănătăţii ca autoritate competentă responsabilă de propunerile pentru armonizarea clasificării şi etichetării substanţelor potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul CLP;
- c) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ca autoritate competentă responsabilă de implementarea prevederilor Regulamentului CLP.
- d) Garda Naţională de Mediu pentru controlul respectǎrii prevederilor Regulamentului CLP;
- e) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului CLP în cazul în care substanţele şi amestecurile sunt introduse pe piaţă în vederea achiziţionării lor de către persoane fizice.
Detalii pe pagina www.anpm.ro / chimicale/
A.2. Producerea, introducerea pe piaţă (inclusiv importul) şi utilizarea de substanţe, ca atare, în amestecuri, sau articole prin derularea procedurilor de înregistrare, evaluare, autorizare şi restricţionare – REACH
REACH este un regulament al Uniunii Europene, adoptat pentru îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii umane şi a mediului faţă de riscurile pe care le pot prezenta produsele chimice, îmbunătăţind competitivitatea industriei chimice din UE. El promovează, de asemenea, metode alternative pentru evaluarea pericolelor substanţelor pentru a reduce numărul testelor pe animale.
REACH se aplică tuturor substanţelor chimice; nu doar celor folosite în procese industriale, ci şi în viaţa cotidiană(produse de curăţare, vopsele şi articole cum sunt cele de îmbrăcăminte, mobilier şi aparatură electrică, etc).
Industria are obligaţia să identifice şi să administreze riscurile legate de substanţele pe care le produce şi introduce pe piaţă în UE, modurile de a utiliza substanţa în condiţii de securitate şi trebuie să comunice utilizatorilor măsurile de administrare a riscurilor.
Autoritatile competente în Romania:
- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru coordonarea implementării Regulamentului REACH şi pentru cooperarea cu Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Produse Chimice;
- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pentru implementarea Regulamentului REACH şi pentru cooperarea cu Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Produse Chimice, în vederea implementării acestuia;
- Ministerul Sănătăţii, pentru implementarea în domeiul protecţiei sănătăţii umane a Regulamentului REACH;
- Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru implementarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a Regulamentului REACH.
- Ministerul Apărării Naționale pentru aplicarea art.2 (3)din REACH
Autorități de inspecție și control
- Garda Naţională de Mediu, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului REACH şi pentru constatarea şi sancţionarea încălcării acestora;
- Inspecția Muncii, pentru controlul pe domeniul de responsabilitate privind protecția lucrătorilor .
GLIM – modalitate de schimb de informații și pregătirea deciziei – Autoritățile implicate, în cadrul grupului de lucru interministerial GLIM, se reunesc anual, sau ori de câte ori este nevoie pentru a discuta si stabili activitățile necesare de urmat la nivel național pentru corecta aplicare a REACH.
SGLIM – sub grup de lucru pentru tematica inspecție și control
Comisia Europeană coordonează implementarea și actualizarea celor două regulamente REACH și CLP cu ajutorul Comitetului CARACAL, stabilit prin prevederile art.121 din Regulamentul (CE) nr.1907/2006 REACH și ale art.43 din Regulamentul (CE) nr.1272/2008 CLP, iar sarcinile acestui grup de experti sunt de a oferi consultanta Comisiei Europene si ECHA in decizii politice si in implementarea celor doua Regulamente, asigurând și schimbul de experienţă în implementare între SM, COM și ECHA. Activitatea CARACAL se desfășoară conform procedurii de lucru și termenii de referinţă agreate și adoptate la prima reuniune CARACAL din 16-17 martie 2009.
Procesele stabilite de cele două Regulamente la care se face referire în activitatea CARACAL sunt următoarele:
- Procesul de inregistrare
- Procesul de restricţionare:
- Procesul de autorizare, inclusiv identificarea SVHC
- Procesul de evaluare – evaluarea de dosare, evaluarea de substanță, CoRAP
- Armonizarea clasificării(CLH)
Procedura de comitologie – Comitetul REACH – Comitet care asista Comisia Europeana in luarea deciziilor privind Propunerile de Regulament al Comisiei, de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 CLP, precum si pentru modificarea Anexelor Regulamentului CE nr.1907/2006 REACH. Comitetului REACH este înființat în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sănătății participă la aceste reuniuni în baza prevederilor legale nationale: Legea nr.349/2007, Legea nr.249 /2011 si HG nr.398/2010 .
Detalii privind aspectele menționate se regăsesc la următoarele adrese:
pagina ECHA http://echa.europa.eu/regulations/reach
pagina REACH/CLP la ANPM www.anpm.ro ; http://reach.anpm.ro/
Export/Import de produse chimice periculoase:
- Conventia Rotterdam
- Regulamentului nr. 649/2012 (Reg. PIC) privind exportul/importul de produse chimice periculoase
- Baza de date europeană e-PIC pentru exportul si importul substantelor chimice periculoase
Legislație
Generalități privind managementul chimicalelor
Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
Legea nr. 263/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
Legea nr. 254/2011 pentru modificarea art. 26 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
Buna practică de laborator (BPL/GLP)
Legislație UE
Directiva nr. 2004/9/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 februarie 2004 privind inspecţia și verificarea bunei practici de laborator (BPL)
Directiva 2004/10/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la aplicarea principiilor bunei practici de laborator și verificarea aplicării acestora la testele efectuate asupra substanțelor chimice
Legislație națională
Hotărârea Guvernului nr. 63/2002 privind aprobarea Principiilor de bună practică de laborator, precum şi inspecţia şi verificarea respectării acestora în cazul testărilor efectuate asupra substanţelor chimice
Hotărârea Guvernului nr. 266/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 63/2002 privind aprobarea Principiilor de bună practică de laborator, precum şi inspecţia şi verificarea respectării acestora în cazul testărilor efectuate asupra substanţelor chimice
Hotărârea Guvernului nr. 448/2007 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 63/2002 din 24 ianuarie 2002 privind aprobarea Principiilor de bună practică de laborator, precum şi inspecţia şi verificarea respectării acestora în cazul testărilor efectuate asupra substanţelor chimice
Ordin comun al ministrului economiei şi comerţului, ministrului sănătăţii publice şi ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 394/728/455/2006 pentru aprobarea Procedurilor privind efectuarea inspecţiilor instalaţiilor de testare şi verificarea studiilor în vederea respectării principiilor de bună practică de laborator
Domenii specifice – subdomenii pentru care MMSC este Autoritate Competenta (AC)
1. Clasificare, ambalare şi etichetare substanțe și amestecuri (preparate)
Legislație UE
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE si 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările și completările ulterioare
Modificările și completările pot fi accesate la următoarele adrese:
pagina Comisiei Europene ec.europa.eu
pagina Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)
pagina REACH CLP a ANPM http://reach.anpm.ro/
Regulament (CE) nr. 790/2009 de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substanțelor și a amestecurilor.
Rectificare la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006.
Regulamentul (UE) nr. 286/2011 al Comisiei, din 10 martie 2011, de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic şi ştiinţific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor
Legislație națională
Hotărârea Guvernului nr. 398/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006.
Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 122/2010 privind stabilirea sancţiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006
A.2. Producerea, introducerea pe piaţă şi utilizarea de substanţe, ca atare, în amestecuri, articole prin proceduri de înregistrare, evaluare, autorizare şi restricţionare – REACH
Legislație UE
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul (CE) nr. 340/2008 privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European si al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), cu modificările și completările ulterioare
Regulamentul (CE) nr. 440/2008 de stabilire a metodelor de testare in temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European si al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea si restricționarea substanțelor chimice (REACH), cu modificările și completările ulterioare
Regulamentele care completeaza, modifică anexele REACH pot fi accesate la următoarele adrese :
pagina Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/index_ro.htm
pagina Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)
http://echa.europa.eu/regulations/reach
pagina REACH CLP a ANPM http://reach.anpm.ro/
Regulamentul (UE) nr. 333/2011 al Consiliului de stabilire a criteriilor de determinare a condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri metalice nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European si a Consiliului
Legislație națională
Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
Legea nr. 249/ 2011pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
Ordonanța de urgență nr.60 din 12/06/2013 pentru completarea art. 4alin(1) din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
Lege nr. 326 din 03 Decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2013 pentru completarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice/MO nr. nr. 0752 din 2013
Hotărârea Guvernului nr. 477/2009 privind stabilirea dispoziţiilor referitoare la sancţiunile aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei
A.3. Substante care epuizeaza stratul de Ozon
Legislație UE
Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi ale Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990
Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Regulamentul (UE) nr. 744/2010 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon, în ceea ce privește utilizările critice ale halonilor
Regulamentul (UE) nr. 291/2011 al Comisiei privind utilizările esențiale de laborator și analitice autorizate în Uniune ale substanțelor reglementate, altele decât hidroclorofluorocarburile, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Regulamentul (UE) nr. 537/2011 al Comisiei din privind mecanismul de alocare a cantităților de substanțe reglementate autorizate pentru utilizări de laborator și analitice în Uniune în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Regulamentul (UE) nr. 1088/2013 al comisiei de modificare a Regulamentului (CE) 1005/2009 in ceea ce priveste cererile de licente de import si de export al produselor si echipamentelr care contin sau depind de haloni pentru utilizari critice in aeronave
Decizia Comisiei 2010/375/UE din 18 iunie 2010 privind alocarea cantităților de substanțe reglementate altele decât hidroclorofluorocarburile autorizate pentru utilizări esențiale sau critice de laborator și analitice în Uniune în anul 2010 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Decizia Comisiei din 24 martie 2011 privind alocarea cantităților de substanțe reglementate care pot fi importate sau produse pentru utilizări de laborator și analitice în Uniune în anul 2011 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Decizia Comisiei din 24 martie 2011 privind alocarea cotelor de import pentru substanțe reglementate și cantitățile care pot fi puse în liberă circulație în Uniune în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2011
Legislație națională
Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra, din 27 – 29 iunie 1990
Ordonanţa Guvernului nr. 9/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon
A.4. Gaze fluorurate cu efect de seră
Legislație UE
Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 1493/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii şi exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 1494/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor, care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 1497/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompele de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 1516/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompele de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 303/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 304/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă pentru certificarea societăţilor şi a personalului în ceea ce priveşte sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor şi extinctoarele care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 305/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificării personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră provenite de la instalaţiile de distribuţie de înaltă tensiune
Regulamentul nr. 307/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Regulamentul nr. 308/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formularului de notificare a programelor de formare şi certificare ale statelor membre
Regulamentul nr. 1137/2008 de adaptare la Decizia nr. 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control
Legislație națională
Hotărârea Guvernului nr. 939/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Ordinul nr. 2210/2010 al ministrului mediului si padurilor si al ministrului finantelor publice privind Procedura de realizare a controlului produselor și echipamentelor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și modalitățile de colaborare dintre autoritățile desemnate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Ordinul nr. 756/2011 al ministrului mediului si padurilor privind desemnarea Asociaţiei Generale a Frigotehniştilor din România, ca organism de evaluare şi certificare provizorie a personalului care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 şi a personalului care desfăşoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 şi de certificare provizorie a operatorilor economici care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
Ordinul nr. 2682/2011 privind stabilirea cerinţelor pentru desemnarea centrelor de instruire şi evaluare a personalului care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră şi a personalului care desfăşoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, şi pentru desemnarea Asociaţiei Generale a Frigotehniştilor din România ca organism de certificare a personalului care desfăşoară activităţile mai sus menţionate şi de certificare a operatorilor economici care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008
Ordinul nr. 761/2012 privind stabilirea cerinţelor pentru desemnarea organismului de evaluare şi certificare a personalului care desfăşoară activitatea prevăzută la art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 305/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificării personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră provenite de la instalaţiile de distribuţie de înaltă tensiune
Ordinul nr. 1129/2012 privind desemnarea Societăţii Comerciale “Rosoos Frigotehnic” – S.R.L. ca centru de instruire şi evaluare a personalului care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră şi ca centru de instruire şi evaluare a personalului care desfăşoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
A.5. Prevenirea poluarii mediului prin utilizarea unor substante si amestecuri periculoase
A.5.1. Detergenți
Legislație UE
Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind detergenţii
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 907/2006 ce amendează Regulamentul (CE) nr.648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru detergenţi privind adaptarea Anexelor III şi VII
Regulamentul (CE) nr. 1336/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 în vederea adaptării acestuia la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 551/2009 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr.648/2004 Al Parlamentului European şi al Consiliului privind detergenţii în scopul adaptării anexelor V şi VI (derogarea privind agenţii tensioactivi)
Regulamentul (CE) nr. 259/2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 în ceea ce privește utilizarea fosfaților și a altor compuși ai fosforului în detergenții de rufe destinați consumatorilor și în detergenții pentru mașini automate de spălat vase destinați consumatorilor
Legislație națională
Hotărârea Guvernului nr. 658/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind detergenţii
Ordin nr. 333/2008 pentru aprobarea listei laboratoarelor din România care efectuează teste conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind detergenţii
http://ec.europa.eu/index_ro.htm
http://www.anpm.ro/Mediu/substante_si_produse_chimice-8
A.5. 2. Mercur metalic
Regulamentul nr. 1102/2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic de la nivel UE și depozitarea acestuia în condiții de siguranță pentru sănătatea umană și pentru mediu și a Strategiei Europene privind mercurul
Conventia de la Minamata privind gestionarea mercurului
http://www.mercuryconvention.org/Convention/tabid/3426/Default.aspx
Legislație națională
Hotărârea nr. 654/2012 privind stabilirea măsurilor necesare pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic şi de anumiţi compuşi şi amestecuri de mercur şi depozitarea în condiţii de siguranţă a mercurului metalic
A.6. Controlul privind exportul-importul substanţelor periculoase Convenţia Rotterdam – Procedura PIC
Legislație UE
Convenţia de la Rotterdam din 10 septembrie 1998 privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului international
Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European si al Consiliului privind exportul si importul de produse chimice care prezinta risc.
Link-uri utile
pagina Conventiei Rotterdam http://www.pic.int/
pagina Comisiei Europene http://ec.europa.eu/index_ro.htm
pagina Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)
http://echa.europa.eu/regulations/prior-informed-consent-regulation
Legislație națională
Legea nr. 91/2003 pentru aderarea României la Convenţia privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată la Rotterdam la 10 septembrie 1988
Hotărârea Guvernului nr. 305/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi Consiliului nr. 304/ 2003/CEE privind exportul şi importul produşilor chimici periculoşi
Ordinul MMDD/MEF/MSP/MMFES/ nr. 1239/1338/1460/753/2007 privind modalităţile de realizare a controlului exportului şi importului produşilor chimici periculoşi, precum şi modalităţile de colaborare dintre autorităţi, conform Hotărârii Guvernului nr. 305/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 304/ 2003 privind exportul şi importul produşilor chimici periculoşi
Subdomenii pentru care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice nu este AC, dar colaborează cu ministerul desemnat ca AC
B.1. Produse de protecția plantelor
Legislația pentru acest subdomeniu poate fi accesată la adresa:
Directiva 91/414/EC
Regulament (CE) nr. 1107/2009
Hotărârea Guvernului nr. 1559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României , cu modificarile si completarile ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 437/2005 privind aprobarea Listei cu substanţele active autorizate pentru utilizare în produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României;
Ordin nr. 116/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor, cu modificările și completările ulterioare;
Ordin nr. 134/2006 privind aprobarea Procedurii naţionale de omologare a produselor de protecţie a plantelor care conţin substanţe active notificate şi pentru care nu s-a luat încă o decizie de includere în lista cu substanţe active autorizate în Uniunea Europeană, cu modificările și completările ulterioare;
http://www.madr.ro/ro/strategia-in-domeniul-fitosanitar.html
http://www.madr.ro/ro/utilizarea-durabila-a-pesticidelor/plan-national-de-actiune.html
B.2. Îngrășăminte
Legislație UE
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrăşămintele
Legislație națională
Ordinul nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, cu menţiunea ro-îngrăşământ, pentru utilizarea şi comercializarea în România, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul nr. 349/2007 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, cu menţiunea RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT, pentru utilizarea şi comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului şi al ministrului sănătăţii nr. 6/22/2004;
B.3. Biocide (link la pagina INSP)
http://www.insp.gov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4&Itemid=9
Legislație UE
Regulamentul 528 al Parlamentului European si al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispozitie pe piata si utilizarea produselor biocide
(link la pagina ECHA)
http://echa.europa.eu/regulations/biocidal-products-regulation/legislation
Legislație națională /
Hotărârea Guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului institutional si a unor masuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE)nr.528/2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide