- MMAP – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are misiunea de a supraveghea permanent starea mediului înconjurător, de a acționa, prin intermediul structurilor aflate în subordine și, în conformitate cu legislația națională și normele internaționale, pentru prevenirea dezastrelor. MMAP controlează poluarea industrială, calitatea aerului înconjurător, monitorizează nivelul zgomotului ambiant, starea solului și a subsolului, verifică siturile contaminate, realizând totodată politica la nivel național în domeniile protecției mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversității, ariilor naturale protejate și schimbărilor climatice.
- ANAR – ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ „APELE ROMÂNE”, Instituție publică centrală, aflată în coordonarea MMAP, ce are drept atribuții:
– gospodărirea unitară, durabilă a resurselor de apă de suprafață și subterană și protecția acestora împotriva epuizării și degradării, precum și repartiția rațională și echilibrată a acestor resurse;
– administrarea, exploatarea și întreținerea infrastructurii Sistemului Național de Gospodărire a Apelor, aflată în administrarea sa;
– administrarea, exploatarea și întreținerea albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor și bălților, în starea lor naturală sau amenajată, a falezei și plajei mării, a zonelor umede și a celor protejate, aflate în patrimoniu. - ABA – 11 Administrații Bazinale de Apă – unități administrative aferente fiecărui bazin hidrografic semnificativ.
- SGA – Sisteme de Gospodărire a Apelor – structuri organizate la nivel județean, în subordinea ABA .
- IHNGA – Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor – instituție aflată în subordinea ANAR.
- AFM – Administrația Fondului pentru Mediu – Instituție publică centrală, aflată în coordonarea MMAP, care gestionează Fondul pentru Mediu, instrument prin care sunt finanțate proiecte și programe în domeniul protecției mediului, veniturile provenind din taxe și contribuții datorate de operatorii economici care pun pe piață ambalaje, substanțe chimice, anvelope, uleiuri, echipamente electrice și electronice etc.
- ANANP – Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Instituție publică centrală, aflată în subordinea MMAP, care se ocupă de administrarea unitară și eficientă a ariilor naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, reglementate prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007.
- ANPM – Agenția Națională pentru Protecția Mediului – Autoritate publică centrală aflată în subordinea MMAP care, potrivit competențelor legale, asigură reglementarea și controlul activităților în domeniul gestionării deșeurilor.
- APM – Agenția pentru Protecția Mediului reprezintă autoritatea teritorială competentă, care are ca domeniu principal de activitate reglementarea activităților cu impact asupra mediului și monitorizarea factorilor de mediu la nivel județean.
- GNM – Garda Națională de Mediu – Instituție publică de inspecție și control în domeniul protecției mediului, aflată în subordinea MMAP, cu atribuții de sancționare, de suspendare/sistare a activității, ca urmare a poluării și deteriorării mediului, sau pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare și a măsurilor stabilite în notele de constatare și în rapoartele de inspecție și control.
- GFN – Garda Forestieră Națională – Instituție publică cu personalitate juridică și funcționează ca structură de specialitate a administrației publice centrale, aflată în subordinea MMAP, care răspunde de silvicultură, cu atribuții în controlul aplicării regimului silvic și cinegetic.
Principalele atribuții ale Gărzii Forestiere Naționale sunt:
a) coordonarea activității Gărzilor Forestiere;
b) avizarea propunerilor de acte normative emise de Gărzile forestiere;
c) controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier național;
d) controlarea aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național;
e) controlarea trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;
f) realizarea de sinteze și analize de risc privind fondul forestier național și fondul cinegetic. - RNP – ROMSILVA REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, instituție centrală aflată sub autoritatea MMAP.
- ANM – ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE, instituție centrală aflată sub autoritatea MMAP.
- Abroga – Cu privire la legi, regulamente, dispoziții oficiale)-
A anula, a suprima, a aboli. - Abur poluant – Amestec de vapori de apă și de aer- care conține poluanți solizi, lichizi sau gazoși (aerosoli), degajat în atmosferă în timpul unor procese industriale; prin condensare pe frunze, aburul poluant afectează țesuturile vegetale.
- Accident ecologic – Evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanțe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfășurarea unor activități antropice necontrolate/bruște, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale și antropice.
- Aclimatizare – Adaptare treptată, impusă de împrejurări sau dirijată, a plantelor, animalelor, omului, la noile condiții ale mediului.
- Acord de mediu– Actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.
- Acordul de la Paris – Document internațional adoptat în 2016, care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020.
- Acte de reglementare – Avizul de mediu, acordul de mediu, autorizația (integrată) de mediu, acordul de import/export plante și/sau animale sălbatice non-CITES, permisul CITES, autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră, acordul de import pentru organisme modificate genetic, autorizația privind activitățile cu organisme modificate genetic.
Activitate antropică Intervenția omului în modificarea peisajului natural și în valorificarea lui. - Adaptare – Abilitatea sistemelor naturale şi antropice de a răspunde efectelor schimbărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică și fenomenele meteorologice extreme, pentru a reduce potențialele pagube, a profita de oportunități sau a face față consecințelor schimbărilor climatice.
- Ambalaj – Materialul cu care se împachetează produsele, folosindu-se, de regulă, hârtia/cartonul, plasticul, aluminiul, sticla și lemnul.
- Amprenta ecologică – Concept care măsoară impactul activităților umane asupra mediului. Termenul a fost inventat încă de la începutul anilor 1990, iar conceptul a apărut ca răspuns la preocupările tot mai mari cu privire la resursele limitate ale planetei. Acum include componente precum amprenta de carbon, amprenta alimentară, amprenta locuințelor și amprenta bunurilor și serviciilor.
- Amprenta de carbon – Măsoară cantitatea de emisii de dioxid de carbon ( CO2) produse de un individ, comunitate sau națiune. Ea cuprinde activități precum condusul automobilelor, zborul și consumul de energie.
Calculator: https://www.generatiaverde.ro/co2/ - Amprenta alimentară – Evaluează impactul alegerilor dietetice și ia în considerare factori precum producția de alimente, transportul și deșeurile. O amprentă alimentară ridicată rezultă din consumul de alimente consumatoare de resurse, în special cele de origine animală și cu lanțuri de aprovizionare lungi. Reducerea acestei amprente implică tranziția către o alimentație bazată pe plante, consumul de alimente din surse locale și sezoniere, minimizarea risipei alimentare și sprijinirea practicilor agricole durabile.
- Amprenta locuinței – Cuantifică impactul ecologic al mediului de viață, inclusiv construcția, întreținerea și utilizarea energiei caselor. Este influențată printre altele de dimensiunea casei, eficiența energetică și utilizarea materialelor durabile.
- Amprenta bunurilor și serviciilor – Măsoară impactul produselor și serviciilor consumate de un individ sau o comunitate. Cuprinde întregul ciclu de viață al produselor, de la extracția materiilor prime până la eliminarea deșeurilor. Include produse manufacturate, îmbrăcăminte, electronice și servicii precum asistența medicală și educația.
- Apă reziduală – Apa uzată, rezultată din procesele industriale/tehnologice sau activitățile menajere, care conține diferite impurități sau substanțe toxice nocive, microorganisme patogene etc.
- Arie/sit – Zonă definită geografic exact delimitată.
- Arie naturală protejată – Zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită.
- Aspect de mediu – Element al activităților, produselor sau serviciilor unei organizații care poate interacționa cu mediul.
- Autorizație de mediu – Actul tehnico-juridic emis în scris de autoritățile competente pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare a unei activități noi sau existente, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcțiune.
- Autorizație integrată de mediu – Act administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, cu informarea prealabilă a ANPM, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. Autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori pârți ale acesteia, situate pe același amplasament și exploatate de același operator.
- Aviz de mediu – Actul tehnico-juridic eliberat în scris de autoritatea de protecția mediului care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în programul supus adoptării sau pentru stabilirea obligațiilor de mediu.
- BAT (best available technology = cele mai bune tehnologii disponibile) – cea mai eficientă și avansată tehnologie disponibilă la nivel industrial şi aplicabilă în condiții tehnice valabile, capabilă să garanteze în totalitate un nivel ridicat de protecție a mediului
Biocarburanți Combustibili lichizi sau gazoși pentru transport, produși din biomasă. - Biodeșeuri – Deșeurile biodegradabile provenite din grădini și parcuri, deșeuri alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu amănuntul, compatibile cu deșeurile provenite din unitățile de prelucrare a produselor alimentare.
- Biodegradabil – Capabil de a fi descompus de bacterii sau prin mijloace biologice; majoritatea reziduurilor organice (hârtie, articole de lână, piele, lemn) sunt biodegradabile, în vreme ce majoritatea materialelor plastice nu sunt biodegradabile.
- Biodegradare – Proces de descompunere, de distrugere a unui compus organic biodegradabil; serie de procese prin care sistemele vii transformă substanțele chimice în compuși mai puțin nocivi pentru mediu.
- Biodiversitate – Variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale și complexelor ecologice, incluzând și diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii și diversitatea ecosistemelor.
- Biolichide – Combustibilii lichizi produși din biomasă și utilizați în scopuri energetice altele decât pentru transport, inclusiv pentru producerea de energie electrică și de energie destinată încălzirii și răcirii.
- Biomasă – Fracțiunea biodegradabilă din produse, deșeuri și reziduuri de origine biologică provenite din agricultură (inclusiv substanțele de origine vegetală și animală), silvicultură și industriile asociate, inclusiv pescuit și acvacultură, precum și fracțiunea biodegradabilă din deșeurile industriale și municipale.
- Biosistem – Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc.
- Biotehnologie – Aplicație tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii,componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosință specifică.
- Biotehnologie modernă – Aplicarea în vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic și a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecției și ameliorării tradiționale, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică.
- Biotip – Grup de indivizi care au aceeași constituție genetică și care nu se deosebesc morfologic, prezentând în schimb diferențe de ordin biologic.
- Biotop – Locul ocupat de o biocenoză, cuprinzând mediul abiotic (solul, apa, aerul, factorii climatici etc.) și toate elementele necesare apariției și dezvoltării organismelor.
- Broker – Orice intreprindere/operator economic care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor.
Calamitate Dezastru (natural) care lovește o regiune, o comunitate, un teritoriu etc. - Casa Verde – Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, care urmărește îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului și a combustibililor fosili utilizați pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire și obținerea de apă caldă menajeră.
- Cataclism – Eveniment natural major și adesea distructiv, care afectează un ecosistem sau o regiune geografică largă; poate fi cauzat de: activitatea seismică, erupțiile vulcanice, inundații, ciclurile de secetă sau incendiile de pădure.
- Catastrofă ecologică – Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase, declanșat de cauze de origine naturală și/sau antropică, cu efecte pe suprafețe mari și pe o perioadă îndelungată, care determină perturbații tranzitorii sau permanente în comunitățile de viețuitoare pe care le afectează.
- CITES – Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice – acord internațional între guverne al cărui scop este de a se asigura că la nivel internațional comerțul cu specimene de animale și plante sălbatice nu amenință supraviețuirea lor.
- Certificat de emisii de gaze cu efect de seră – Titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită.
- Climate Shadow – Termen folosit pentru a descrie consecințele indirecte asupra mediului ale unei anumite acțiuni sau decizii, adesea asociate cu lanțurile de aprovizionare, politici sau practici. Acest concept se referă la impactul mai larg asupra climei și mediului înconjurător, dincolo de efectele imediate și evidente.
- Cod deșeuri – Cod format din 6 cifre, prin care sunt definite, în mod individual, toate tipurile de deșeuri generate de agenții economici.
- Colector de deșeuri – Firmă autorizată pentru preluarea, sortarea preliminară, depozitarea temporară și comercializarea deșeurilor periculoase și/sau nepericuloase către reciclatori/valorificatori finali.
- Colectare separată – Potrivit Legii privind regimul deșeurilor nr. 211/2011, prin colectare (deșeuri) se înțelege:
„Colectare – strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor în vederea transportării la o instalație de tratare.
Colectare separată – colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora.”
Colectarea separată la sursă a diferitelor tipuri de deșeuri este primul pas spre un proces de reciclare de calitate.
O colectare separată efectuată corect previne contaminarea mediului înconjurător cu substanțe periculoase și asigură un grad mai ridicat de utilizare a materialelor din care sunt compuse deșeurile, prin reciclare.
Compost Amestec de resturi vegetale, resturi animale, resturi menajere biodegradabile, folosit ca îngrășământ natural.
Convenția de la Aarhus Acord internațional privind accesul la informație, participarea publică la luarea deciziei și accesul la justiție în materie de mediu.
Convenția privind diversitatea biologică Tratat multilateral privind protecția mediului, semnat la Rio de Janeiro în cadrul Earth Summit (1992). - Cost de mediu – Cost legat de epuizarea şi degradarea resurselor naturale cauzate de o activitate specifică.
- Decarbonizare – Procesul de reducere a „intensității carbonului”, la scăderea cantității de emisii de gaze cu efect de seră produse prin arderea combustibililor fosili. În general, aceasta implică scăderea producției de CO2 pe unitatea de energie electrică/termică, sau reducerea la zero a producției de CO2, dacă energia este rezultată din surse regenerabile (ex. energie solară, eoliană, geotermală etc.).
- Decontaminare – Înlăturare a agenților nocivi sau contagioși din mediul înconjurător; eliminarea radioactivității nocive prin îndepărtarea materialelor radioactive aflate în încăperi, pe obiecte.
- DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice) – Orice echipament electric sau electronic pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să îl arunce, conform prevederilor legale.
- Defrișare – Înlăturare completă a pădurilor pe o anumită suprafață, prin tăierea lor (incluzând scoaterea și îndepărtarea rădăcinilor și arbuștilor, cu schimbarea folosinței și a destinației terenului – agricultură, pășunat, construcții sau utilizarea materialului lemnos). Procedura nu este urmată de regenerarea suprafeței.
- Degradare – Modificarea particularităților unui obiect sau sistem în sensul scăderii calității lui; în funcție de cauzele care o provoacă, degradarea poate fi naturală (cutremure, inundații) sau antropică (defrișări, eliminare de poluanți în atmosferă).
- Dejecție – Apa murdară provenită din fabrici sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge.
- Depozit de deșeuri – Amplasament pentru eliminarea finală a deșeurilor, prin depozitare pe sol sau în subteran.
- Deșertificare – Proces prin care productivitatea solului este atât de redusă, încât poate să ducă la extinderea condițiilor asemănătoare deșertului; acest fenomen se poate preveni prin: irigații, împăduriri, stabilizarea dunelor de nisip, prin protecția vegetației.
- Deșeu – Orice substanță, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislația specifică privind regimul deșeurilor, pe care deținătorul îl aruncă, are intenția sau are obligația de a-l arunca.
- Deșeuri periculoase – Deșeurile încadrate generic, conform legislației specifice privind regimul deșeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deșeuri și care au cel puțin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase.
- Deșeu reciclabil – Deșeu care poate constitui materie primă într-un proces de producție pentru obținerea produsului inițial sau pentru alte scopuri.
- Deșeuri menajere – Deșeuri rezultate din activitatea desfășurată în gospodăriile individuale și în unitățile publice.
- Deterioarea mediului – Alterarea caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale și antropice ale mediului, reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale și antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară, ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.
- Deversare – Scurgerea unui lichid rezidual într-o apă naturală.
- Dezastru natural – Gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, care cauzează pierderi umane, materiale şi de mediu, pe care societatea respectivă nu le poate depăşi cu resurse proprii.
- Dezvoltare durabilă – Dezvoltarea care corespunde necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.
- Earth Overshoot Day (Ziua Depășirii Pământului) – Este un eveniment anual semnificativ în calendarul global al mediului. Aceasta marchează momentul din fiecare an când cererea umanității pentru resurse și servicii ecologice depășește capacitatea Pământului de a le regenera. Această zi ilustrează măsura în care activitățile umane consumă resursele naturale mai repede decât planeta le poate reînnoi.
- Ecarisare/ecarisaj – Colectarea deșeurilor de origine animală rezultate din procesul tehnologic al industriei alimentare ce nu sunt destinate consumului uman sau produselor retrase din rețeaua de desfacere precum și a cadavrelor de animale în scopul neutralizării sau incinerării acestora.
- Echilibru ecologic – Ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și dinamica ideală a acestuia.
- Ecologie – Știință biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organisme și mediul lor de viață (abiotici și biotici), precum și structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme).
– ecologie agrară – vezi agroecologie.
– ecologie animală – ramură a ecologiei care studiază modul de viață al animalelor în legătură cu condițiile de existență, precum și importanța acestor condiții pentru înmulțirea, supraviețuirea și repartiția animalelor.
– ecologie profundă – concepție ce consideră că toate formele de viață au o valoare intrinsecă și sunt interconectate într-un mod profund și deci speciile și ecosistemele nu ar trebui să fie valorificate doar pentru beneficiul uman, ci trebuie să fie protejate și respectate în propriile lor drepturi. - Economie circulară – Un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și a produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor.
În practică, presupune reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie, pe cât de mult posibil, prin reciclare. Ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată. - Economie verde – Model de economie bazat pe principii de respectare a mediului, nu numai de natură pur economică, care urmărește să îmbunătățească calitatea vieții și echitatea socială, reducând riscurile de mediu și reducerea consumului de resurselor naturale.
- Ecosistem – Complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională.
- Ecoturism – Formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
b) să utilizeze resursele umane locale;
c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;
d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural; - Eficiență ecologică – Concept complex care caracterizează bunurile și serviciile apte să contribuie, în mod competitiv, la calitatea vieții, minimizând degradarea mediului și utilizarea resurselor de-a lungul ciclului de viață.
- Efluent – Orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecție, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare.
- Eliminarea nutrienților – Procedeu biologic, fizic sau chimic, utilizat în tratarea apelor și a apelor reziduale, în special pentru eliminarea compușilor de azot sau fosfor.
- Eliminarea vehiculelor pe combustibili fosili – Normă impusă de UE pentru promovarea autovehiculelor electrice, alimentate cu hidrogen sau cu altă sursă de energie regenerabilă și a transportului sustenabil, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
- Emisie – Evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanțe, vibrații, radiații electromagnetice și ionizante, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol.
- Endemic – Specific unei anumite zone.
- Energie neconvențională – Energia care nu a fost impusă printr-o folosire îndelungată; resursele de energie neconvențională (mareele, energia solară, energia geotermică, biogazul) sunt, de regulă, regenerabile și nepoluante.
- Energie regenerabilă – Energie care este obținută pe cale naturală, într-un proces repetat și continuu: energia solară, eoliană, hidraulică etc., spre deosebire cea produsă de combustibilii fosili care sunt resurse limitate.
- Energie solară – Energie radiantă produsă de Soare; prin folosirea unor oglinzi concave ce concentrează razele solare, se obține ridicarea temperaturii apei în scopul producerii vaporilor și generării de electricitate în turbinele cu aburi.
- Epurarea apei – Îndepărtarea din apele naturale sau reziduale, prin procedee mecanice, chimice și biologice, în cadrul stațiilor de epurare, a materiilor organice și anorganice, dizolvate sau în suspensie, pentru a le aduce la o calitate corespunzătoare.
- Eroziune – Distrugerea rocilor și a suprafeței solului, în special sub acțiunea vântului și a apelor curgătoare (vezi și indice de eroziune).
- Eticheta ecologică (Ecolabel) – Marcă europeană de certificare de mediu pentru produse și servicii, care se eliberează acelor produse și servicii care respectă criterii ecologice stabilite la nivel european. Un simbol grafic și/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broșură sau alt document informativ, care însoțește produsul și care oferă informații despre cel puțin unul și cel mult trei tipuri de impact asupra mediului.
- Evaluarea ciclului de viață – În legatură cu un produs, o evaluare a efectelor asupra mediului determinate de producția, distribuția, comercializarea și utilizarea produsului, inclusiv valorificarea și eliminarea acestuia, inclusiv utilizarea energiei și materiilor prime și producția de deșeuri din oricare dintre activitățile menționate.
- Evaluare de mediu – Elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului și a autorităților publice interesate de efectele implementării planurilor și programelor, luarea în considerare a raportului de mediu și a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional și asigurarea informării asupra deciziei luate.
- Evaluarea impactului asupra mediului – Proces menit să identifice, să descrie și să stabilească, în funcție de fiecare caz și în conformitate cu legislația în vigoare, efectele directe și indirecte, sinergice, cumulative, principale și secundare ale unui proiect asupra sănătății oamenilor și a mediului.
- Evaluarea performanței de mediu – Proces care facilitează deciziile managementului privind performanța de mediu a unei organizații prin alegerea indicatorilor, colectarea și analizarea datelor, evaluarea informațiilor în funcție de criteriile de performanță de mediu, raportarea și comunicarea, analiza periodică și îmbunătățirea acestui proces.
- Evaluarea riscului – Lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, prin care se realizează analiza probabilității și gravității principalelor componente ale impactului asupra mediului și se stabilește necesitatea măsurilor de prevenire, intervenție și/sau remediere.
- Experți – Persoane fizice, recunoscute și/sau atestate pe plan național și/sau internațional de autoritățile competente în domeniu.
- Factori antropici – Factori reprezentați de acțiunea omului asupra mediului înconjurător (defrișări, desecări, irigații, poluare a atmosferei).
- Factori ecologici – Totalitatea factorilor abiotici (temperatură, lumină, precipitații, presiune etc.) și biotici (paraziți, dăunători, competiție intraspecifică și interspecifică) cu care un organism vine în contact și cu care se intercondiționează reciproc.
- Faună – Totalitatea viețuitoarelor din regnul animal care trăiesc într-o anumită regiune sau areal geografic. Denumirea provine de la „Fauna” (mitologie), zeița romană a fertilității.
- Floră – Totalitatea speciilor de plante dintr-o anumită regiune. Termenul „Flora” provine din latină zeița romană a florilor și a tinereții.
- Fenomene meteorologice extreme – Evenimente meteo, semnificativ diferite de modelele meteorologice medii sau obișnuite, din cauza cărora au loc dezastre naturale (ex: inundații, caniculă, tornade).
- Gaze cu efect de seră (GES) – Gaze care absorb și emit energie radiantă în gama de infraroșu termic și a căror emisie cauzează un efect de seră; exemple: vapori de apă, dioxid de carbon, metan, oxid de azot, ozon.
- Gestionarea deșeurilor – Colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor, inclusiv supervizarea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile intreprinse de un comerciant sau un broker.
- Green Deal – Pactul Ecologic European este un set de inițiative politice ale Comisiei Europene cu scopul general de a face Europa climatică neutră în 2050.
- Green economy – Model de economie bazat pe principii de respectare a mediului, nu numai de natură pur economică, care țintește să îmbunătățească echitatea socială și calitatea vieții , reducând riscurile de mediu și reducerea resurselor naturale.
- Green Jobs – Locuri de muncă în agricultură, producție, cercetare și dezvoltare, administrație și prestări servicii care contribuie în mod substanțial la menținerea sau restaurarea calității mediului. În mod special, dar nu exclusiv, acestea includ locuri de muncă ce ajută la protejarea ecosistemelor și a biodiversității, la reducerea consumului de energie, materiale și apă prin intermediul strategiilor de înaltă eficiență și determină minimizarea sau evitarea în totalitate a generării, sub orice formă, a deșeurilor și a poluării.
- Greenpeace – Organizație non-guvernamentală internațională, care militează pentru protecția mediului, și care folosește confruntarea creativă, non-violentă, pentru a expune probleme de mediu globale și pentru susține adoptarea unor soluții esențiale pentru protecția mediului.
- Habitat natural – Arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice.
- Hazard – Eveniment ameninţător sau probabilitatea de apariţie într-o regiune şi într-o perioadă dată a unui fenomen natural cu potenţial distructiv (pagube materiale, daune aduse mediului înconjurător, victime umane).
- Imisie – Transferul poluanților în atmosferă către un receptor (omul și factorii sistemului său ecologic, bunurilor materiale etc.).
Impact asupra mediului Orice modificare a mediului, dăunătoare sau benefică, care rezultă, total sau parțial, din aspectele de mediu ale organizației. - Incident de mediu – Eveniment neprevăzut care are un impact negativ asupra mediului, cum ar fi: poluarea accidentală a apei, a aerului, scurgeri de substanțe chimice periculoase, accidente industriale.
- In situ – Expresie care se referă la conservarea ecosistemelor și a habitatelor naturale și întreținerea și recuperarea populațiilor longevive de specii în mediile lor naturale.
- Încălzire globală – Fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii.
- Landscaping ecologic – Planificarea și amenajarea spațiilor verzi pentru a îmbunătăți biodiversitatea și a spori eficiența energetică(d).
- Litieră – Stratul format din resturi organice (de exemplu, frunze căzute, ramuri, scoarță, semințe, flori) care se acumulează pe sol în ecosistemele terestre, componentă importantă a ciclului de nutrienți și a sănătății solului, jucând un rol crucial în menținerea fertilității solului și în menținerea biodiversității.
- Maree neagră – Strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere.
- Managementul deșeurilor – Ansamblul activităților de organizare și de gestionare a prevenirii, colectării, refolosirii, reciclării, valorificării și eliminării tuturor categoriilor de deșeuri.
- Monitorizarea calității aerului – Procesul prin care se colectează, se analizează și se interpretează informații despre nivelul de poluare a aerului dintr-o anumită zonă, cu scopul de a înțelege impactul emisiilor de poluanți(d) asupra sănătății umane și a mediului înconjurător și de a informa decidenții politici și publicul despre starea calității aerului.
- Monitorizarea mediului – Supravegherea, prognozarea, avertizarea și intervenția în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoașterii stării de calitate și a semnificației ecologice a acestora, a evoluției și implicațiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun
- Monument al naturii – Specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic.
- Natura 2000 – Rețea europeană de zone naturale protejate creată în anul 1992 din necesitatea de a proteja natura și de a menține pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice.
- Obiectiv de reciclare ambalaje – Cantitatea totală de deșeuri de ambalaje reciclate, raportată la cantitatea totală de deșeuri de ambalaje generate.
Oligotrof Mediu de viață sărac în substanțe minerale și nutritive. - Oraș de 15 minute – Concept urbanistic ce urmărește crearea unui oraș mai durabil, mai sănătos și mai accesibil pentru toți locuitorii săi, prin organizarea activităților zilnice într-un perimetru de aproximativ 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta, având un impact pozitiv asupra mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării din trafic.
- Ordonanță – Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție.
- Pactul Verde European – Strategia Uniunii Europene de a aborda criza climatică printr-un plan de acțiuni ce va duce la atingerea neutralității climatice.
Toate statele membre ale UE s-au angajat să ia măsuri pentru ca Europa să devină până în anul 2050 primul continent neutru din punct de vedere climatic. - Parc natural – Suprafață de teren în care se urmărește menținerea peisajului natural existent și a utilizărilor actuale a terenurilor, cu posibilități de restrângere a acestor folosințe în viitor.
- Parc național – Suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările silvice, miniere, vânătorești etc. sunt oprite pentru a se păstra natura neschimbată.
- Plan de acțiuni – Plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizației integrate de mediu de titularul activității sub controlul autorității competente pentru protecția mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării; planul de acțiune face parte integrantă din autorizația integrantă de mediu.
- Plancton – Totalitatea organismelor care trăiesc și plutesc în pătura superficială a apei; organismele vegetale formează fitoplanctonul, iar cele animale zooplanctonul.
- Poluare – Degradare a apelor, a aerului sau a mediului înconjurător din cauza materiilor chimice reziduale, a gazelor de eșapament etc.; complex de fenomene care au schimbat sau tind să schimbe mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural.
– poluare luminoasă – prezența iluminării artificiale excesive pe timp de noapte, cu impact negativ asupra biologiei și ecologiei speciilor sălbatice.
– poluare marină – contaminarea apei de mare cu produse petroliere, substanțe radioactive, ape uzate etc., care pun în pericol flora și fauna marină. - Poluant – Orice substanță, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale.
- Prejudiciu — Efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanți, activități dăunătoare ori dezastre.
- Prevenirea poluării – Utilizarea unor procese, practici, tehnici, materiale, produse, servicii sau energie care impiedică, reduc sau controlează crearea, emisia sau descărcarea oricărui tip de poluant sau deșeu, pentru a reduce impacturile dăunătoare asupra mediului.
- Prevenirea generării deșeurilor – Măsurile luate inainte ca o substanță, un material sau un produs să devină deșeu, care reduc: a) cantitatea de deșeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viață a acestora; b) impactul negativ al deșeurilor generate asupra mediului și sănătății populației; sau c) conținutul de substanțe nocive al materialelor și produselor.
- Producător de deșeuri – Orice persoană sau entitate ale cărei activități generează deșeuri, producător de deșeuri sau orice persoană care efectuează operațiuni de pretratare, amestecare, ori de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziției acestor deșeuri.
- Programul Rabla Clasic – Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional care are ca scop înlocuirea autoturismelor cu o vechime mai mare de 10 ani de la data fabricației, cu autoturisme noi, aliniate standardelor europene în domeniul poluării aerului și emisiei de gaze de eșapament.
- Programul Rabla Plus – Un program prin care Guvernul își dorește să introducă în circulație mai multe vehicule electrice. Persoanele/entitățile care își doresc să achiziționeze un astfel de autoturism vor primi o subvenție (eco-tichet) de la stat, fără a mai fi nevoie să caseze un autoturism vechi.
- Protecția mediului – Totalitatea măsurilor ce se iau în vederea ocrotirii, conservării și restabilirii echilibrelor ecologice esențiale din mediul înconjurător.
- Protecția atmosferei – Ansamblul măsurilor luate de societatea umană în vederea limitării, reducerii și prevenirii poluării atmosferice.
- Protocolul de la Kyoto – Acord internațional negociat la Kyoto în decembrie 1997 între țările puternic industrializate pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
- Raport de mediu – Parte a documentației planurilor sau programelor, care identifică, descrie și evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora și alternativele sale raționale, luând în considerare obiectivele și aria geografică aferentă, conform legislației în vigoare.
- Reciclare – Reciclarea reprezintă procesul prin care deșeurile sunt transformate în materiale și obiecte noi. Scopul său este de a refolosi materiale deja existente în loc să fie create unele noi, în scop sustenabil și economic.
În contextul reducerii cantității de deșeuri, reciclarea reprezintă penultima componentă a ierarhiei.
Cei 5 R ai reducerii risipei sunt Refuse-Refuză, Reduce-Redu, Reuse-Refolosește, Recycle-Reciclează și Rot-(lasă să) putrezească.
Refuză se referă la lipsa consumului, astfel încât să nu existe un produs care să ajungă deșeu. Situațiile în care poți refuza includ cumpărăturile la supermarket, când ți se oferă o pungă de plastic sau ieșirile în oraș, când barmanul dorește să îți pună un pai în cocktail.
Redu este acțiunea de a nu mai utiliza atât de multe produse dăunătoare. Exemplele includ plasticul de unică folosință, anumite produse cosmetice, hârtiile pe care printezi documente, hainele de tip fast fashion sau mâncărurile semipreparate.
Refolosește înseamnă reutilizarea anumitor recipiente sau ambalaje. Acest lucru poate fi realizat în 2 moduri: fie continui să folosești un obiect în același scop pentru care a fost creat, fie îl reinventezi. În prima situație putem include un borcan care, odată golit, este spălat și utilizat pentru a depozita o altă dulceață, un alt sos etc. Cealaltă opțiune necesită puțină creativitate: gândește-te la anvelope care sunt transformate în taburete.
Reciclează ar trebui să fie acțiunea care are loc după ce au fost parcurși pașii anteriori. De la plastic, sticlă, hârtie și aluminiu până la baterii, textile sau chiar ulei, există numeroase materiale care pot fi reciclate. - Regenerarea uleiurilor uzate – Orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepartarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținui de acestea.
- Responsabil de mediu Persoana desemnată de operatorii economici care desfășoară activități cu impact asupra mediului, pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor privind respectarea cerințelor legislative existente în domeniul protecției mediului.
- Resurse naturale – Totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană.
- Resurse non regenerabile – Resurse ale patrimoniului natural a căror utilizare e limitată în timp din cauza imposibilităţii de a se reproduce (ex. resurse minerale).
- Resurse regenerabile – Resursele din patrimoniul natural care au capacitatea de a se reproduse sau de a se reînnoi (apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor).
- Reutilizare – Orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate, din nou, în același scop pentru care au fost concepute.
- Rezervație a biosferei – Arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ internațional și ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, conform cu necesitățile privind scopul de protecție și conservare a unei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice a acesteia.
- Rezervație naturală – O arie în care întregul cadru natural sau anumite exemplare floristice, faunistice sau geologice sunt ocrotite de lege; teritoriu în limitele căruia sunt ocrotite prin lege anumite elemente de mare interes științific sau cultural (floră, faună, formații geologice etc.);
Exemple: Delta Dunării, Parcul Național Retezat, Parcul Natural Văcărești. - Schimbări climatice – Proces complex de modificare pe termen lung a elementelor climatice (temperatură, precipitaţii, creşterea frecvenţei şi intensităţii unor fenomene meteo extreme etc.), datorat cu prioritate emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din activităţi antropice, care au determinat dezechilibre în atmosferă şi au favorizat declanşarea efectului de seră.
- SIM (sistem integrat de mediu) – Baza de date unică și unitară gestionată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), utilizată de către operatorii economici pentru depunerea online a cererilor actelor de reglementare și transmiterea raportărilor, monitorizarea în timp real de autoritățile competente a indicatorilor de mediu și gestionarea la nivel național a ariilor naturale protejate.
- Sistem de management de mediu – Componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activitățile de planificare, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu.
- Substanțe chimice periculoase – Orice substanță sau produs care, chiar folosite în cantități, concentrații sau condiții care nu sunt desemnate ca periculoase, prezintă risc semnificativ pentru om, mediu sau bunuri materiale și care pot fi explozive, oxidante, inflamabile, toxice, nocive, corozive, iritante, radioactive.
- SUMAL – Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos – este o bază de date integrată care conține informații esențiale din domeniul silvic: ce se taie din păduri, unde se taie, unde pleacă lemnul, cine îl depozitează și cum este comercializat
- Sustenabilitate – Calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare (vezi și dezvoltare durabilă).
- Tranziție verde – Trecerea de la o economie liniară, poluatore, bazată pe combustibili fosili, la o economie circulară, sustenabilă, bazată pe energie regenerabilă.
- Trasabilitate – Caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate.
- Uleiuri minerale uzate – Toate uleiurile minerale sau lubrifianții sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinței pentru care au fost destinate inițial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie și de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine și cele pentru sistemele hidraulice.
- Upwelling – Procesul din zonele oceanice, prin care apele adânci, bogate în nutrienți și dioxid de carbon dizolvat, sunt aduse la suprafață, fenomen care are loc atunci când vânturile dominante suflă paralel cu coasta și provoacă deplasarea apelor de la suprafață spre larg.
- Vandalism ecologic – Formă de protest care încearcă să atragă atenția asupra unor probleme ecologice importante prin murdărirea cu vopsea a unor obiecte publice, monumente sau opere de artă; nu este considerată etică deoarece poate cauza daune materiale, poate crea probleme de siguranță sau poate afecta negativ imaginea mișcării de mediu; activiștii respectivi sunt numiți eco-vandali.
- Ziua zero – Momentul în care o anumită resursă naturală este consumată într-un ritm care depășește capacitatea sa de regenerare sau refacere.
- Zonă critică – Zona pe teritoriul căreia se înregistrează depășiri sistematice ale indicatorilor de calitate a mediului, față de normele standardizate, producându-se deteriorări grave ale stării mediului cu consecințe asupra sănătății oamenilor, economiei și capitalului natural al țării (sinonim: zonă fierbinte).
- Zonă umedă – Întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderea de apă marină a cărei adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m.
- Despre noi
- Informații de interes public
- Transparență
- Domenii
- Mediu
- Calitate aer
- Schimbări climatice
- Dezvoltare durabilă
- Instrumente ale Performanței de mediu
- Controlul poluării
- Evaluare impact
- Zgomot ambiant
- Deșeuri
- Substanțe periculoase
- Situri contaminate
- Biodiversitate
- Management cinegetic
- Biosecuritate
- Arii naturale protejate
- Natura 2000
- Comisia Patrimoniului Speologic
- Afaceri europene
- Ape
- Păduri
- Educația pentru mediu
- Mediu
- Portal GIS
- Hărți interactive
- Arii naturale protejate
- Situri Natura 2000
- Regiuni Biogeografice
- Distribuția speciilor și habitatelor (Art.17 din Directiva Habitate)
- Distribuția speciilor de păsări (Art. 12 din Directiva Păsări)
- Zonarea internă a parcurilor naționale și naturale
- Distribuția speciilor și habitatelor din planurile de management
- Date spațiale
- Directiva INSPIRE
- Hărți interactive
- Programe de finanțare
- Comunicare
- Contact