Skip links

Laboratul Deschis „Lower Danube Water Systems”

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD),  a organizat, la data de 14 mai 2024, Laboratul Deschis „Lower Danube Water Systems”. Acesta este un eveniment conex al celei de-a 31-a ediții a Simpozionului Internațional „Deltas and Wetlands” 2024, care se desfășoară la Tulcea, în perioada 14-16 mai.

La baza acestor evenimente integrate în cadrul Simpozionului Internațional „Deltas and Wetlands” se află proiectul EcoDaLLi, care promovează un ecosistem de servicii circulare pentru o economie „albastră”, sustenabilă, în bazinul Deltei Dunării și dincolo de acesta.

Evenimentul „Lower Danube Water Systems” a inclus prezentări ale acțiunilor de inovare din cadrul inițiativei „Danube and Black Sea Lighthouse”, componentă a instrumentului UE „Misiunea de refacere a Oceanului nostru și a apelor până în 2030”, precum și discuții tematice pe tema sistemelor de apă.

Evenimentul „Lower Danube Water Systems” a fost prezidat de Gheorghe Constantin, director general adjunct în cadrul Direcției Generale Ape și manager de proiect.

     

Acest website folosește cookie-uri, navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016 / 679.