


MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR ORGANIZEAZĂ CONCURS PENTRU OCUPAREA UNEI FUNCŢII PUBLICE VACANTĂ DE EXECUŢIE DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL ȘI ȘI A DOUĂ FUNCŢII PUBLICE VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL SUPERIOR LA DIRECŢIA GENERALĂ PĂDURI – DIRECȚIA PĂDURI ȘI DEZVOLTARE FORESTIERĂ – SERVICIUL MANAGEMENTUL RESURSELOR CINEGETICE ÎN DATA DE 27.12.2016 – PROBA SCRISĂ

ANUNŢ – referitor la evaluarea realizata in cadrul procedurii de selectare a unui /unor partener/parteneri, entitate/entități publică/publice sau privată/private în vederea elaborării Cererii de finanţare şi implementarea unor activități în cadrul unui viitor proiect, cu finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa prioritară 4, ce vizează monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor din România și raportarea în baza articolului 17 al Directivei Habitate 92/43/CEE

ANUNT – referitor la evaluarea realizata in cadrul procedurii de selectare a unui /unor partener/parteneri, entitate/entități publică/publice sau privată/private în vederea elaborării Cererii de finanţare şi implementarea unor activități în cadrul unui viitor proiect, cu finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa prioritară 4, ce vizează inventarierea, cartarea și elaborarea planului de acțiune pentru speciile invazive din România în conformitate cu cerințele UE

ANUNŢ – referitor la evaluarea realizata in cadrul procedurii de selectare a unui/unor partener/parteneri, entitate/entități publică/publice sau privată/private în vederea elaborării Cererii de finanţare şi implementarea unor activități în cadrul unui viitor proiect, cu finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa prioritară 4, ce vizează monitorizarea stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România și raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări

Rezultatul selecției dosarelor la concursul organizat pentru ocuparea funcției de consilier, clasa I, grad profesional superior la Direcția Corp Control

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE TEMPORAR VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER, GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL, DIRECŢIA JURIDICĂ ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL BIROUL ELAȚIA CU PARLAMENTUL 21.11.2016 – PROBA SCRISĂ

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează în data de 21.11.2016 ora 10:00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie temporar vacantă de consilier, clasa I, grad profesional principal, la Compartimentul Tratate și Acorduri de Mediu, Colaborare Externă și Protocol – Direcția Afaceri Europene și Relații Internaționale

ANUNŢ – „Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează în data de 21.11.2016 ora 10:00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea unui post contractual temporar vacant de consilier pentru afaceri europene la Compartimentul Tratate și Acorduri de Mediu, Colaborare Externă și Protocol – Direcţia Afaceri Europene și Relații Internaționale
