Vizită la platforma de forare Neptun Deep, din Marea Neagră

Data publicarii : 20 Feb 2025

Ministrul Mircea Fechet a făcut parte din delegația reprezentanților din Guvernul României, care a vizitat platforma de forare de la Neptun Deep, la data de 14 februarie.

 

„Am aşteptat cu nerăbdare vizita la platforma de foraj de la Neptun Deep, unde am văzut cum se vor desfășura toate procedurile de exploatare şi mă bucur că primul foraj va începe peste două săptămâni. Abia aștept ca prima moleculă de gaz românesc să fie exploatată şi, în cele din urmă, pusă în Sistemul Energetic Naţional. Am mai spus acest lucru și îl repet: eu cred că zăcămintele naturale ale României trebuie exploatate, bineînţeles, cu toate exigenţele româneşti de mediu şi europene. Vreau să subliniez un lucru: proiectul Neptun Deep a parcurs toate procedurile în cadrul emiterii acordului de mediu. Asta înseamnă că s-a evaluat impactul asupra mediului în legătură cu zăcământul în sine şi toate aceste documente care sunt publice se află pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ele au fost analizate de colegii mei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, atunci când s-a decis emiterea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep. Exploatarea zăcământului de la Neptun Deep este necesară pentru a nu ajunge în situația de a importa gaze naturale din alte ţări. România are nevoie de independență energetică, de securitate energetică. Așadar, susțin acest proiect, având în vedere beneficiile aduse României și românilor”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Mircea Fechet, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, secretarul de stat în MMAP Dan-Ștefan Chiru, reprezentanți ai altor autorități, precum și ai OMV Petrom și Romgaz au vizitat, la data de 14 februarie, platforma gigant Transocean aflată în Portul Constanţa Sud Agigea, care va pleca, în curând, în apele Mării Negre, în perimetrul Neptun.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre și primul proiect offshore în ape de mare adâncime din România.

Cu un volum total de gaze naturale estimat la 100 de miliarde de metri cubi, Neptun Deep va poziționa România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri. Drepturile de explorare, exploatare și producție pentru perimetrul Neptun Deep sunt deținute de OMV Petrom și ROMGAZ.

Investițiile necesare fazei de dezvoltare însumează, cumulat, până la 4 miliarde de euro. Producția totală este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele livrări de gaze sunt așteptate în 2027.