În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune dezbaterii publice proiectului de Hotărâre a Guvernului privind actualizarea, după caz, a valorii de inventar, descrierii tehnice și adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Banat, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării și a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară .
Proiect HG | Nota de fundamentare | Anexa
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Generală Economică, Investiții și Administrativ.
Persoana de contact este domnul Mircea Stoianescu, consilier, Direcția Generală Economică, Investiții și Administrativ, telefon: 021/4089567, email: mircea.stoianescu@mmediu.ro