Anunț
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează miercuri, 05 februarie 2025, începând cu ora 14.00, în sistem de videoconferință, o întâlnire având drept subiect proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Ghidului privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte – Actualizarea planurilor de management aprobate, PNRR/2024/C2/3.1.
Pentru susținerea punctelor de vedere, a recomandărilor referitoare la proiectul de ordin, participanții pot solicita înscrierea la întâlnire pe adresa de e-mail dgpnrr@mmediu.ro până miercuri, 04 februarie 2025, ora 16:00.
Solicitarea va include datele de contact ale participanților, e-mailul acestora, pe care vor primi un link pentru conectarea la întâlnirea online, precum și confirmarea participării.