Skip links

Diana Buzoianu: Punem în dezbatere publică programul pentru finanțarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice! Bugetul va fi de 400 de milioane de lei

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat astăzi, în consultare publică, proiectul ghidului pentru programul pentru finanțarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice. Noul program, derulat prin intermediul Administrația Fondului pentru Mediu, beneficiază de un buget de 400 de milioane de lei și se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator.

„Vedem în aceste zile că decizia de acum câteva luni de a ne concentra la Ministerul Mediului pe zona de stocare de energie a fost una corectă. Săptămânile acestea au făcut foarte clar că România ar putea importa mult mai puțină energie la ore de vârf dacă doar ar investi și în sisteme de stocare. În ultimii ani, România a investit masiv în producerea energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Pasul firesc este să investim acum în stocare, astfel încât energia produsă ziua să poată fi folosită de prosumatori seara, când consumul este mai mare și România ajunge să importe energie. Prin acest program de 400 de milioane de lei, deschidem finanțarea tuturor persoanelor fizice care au calitatea de prosumator, indiferent dacă și-au instalat panourile printr-un program al AFM sau din fonduri proprii. Vrem reguli clare, concurență reală și sisteme de stocare dimensionate după nevoile gospodăriilor. Este o investiție care îi ajută direct pe oameni și, în același timp, crește reziliența sistemului energetic național”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.

Programul urmărește valorificarea mai eficientă a energiei regenerabile produse de gospodării. Energia produsă în timpul zilei va putea fi stocată și utilizată ulterior pentru consumul propriu, în special în orele de seară, când consumul crește, iar producția fotovoltaică scade. Investițiile vor contribui astfel la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național și la diminuarea necesarului de import în orele de vârf.

Potrivit proiectului de Ghid, sunt eligibile toate persoanele fizice care au calitatea de prosumator, respectiv dețin sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile, racordate la rețea. Eligibilitatea nu va depinde de modul în care a fost finanțat sistemul fotovoltaic existent. Programul va putea fi accesat atât de beneficiarii edițiilor anterioare ale programelor AFM, cât și de persoanele care și-au instalat panourile fotovoltaice din fonduri proprii.

Programul va fi deschis tuturor instalatorilor care dețin un atestat ANRE de tip B sau un atestat echivalent eliberat într-un alt stat membru al Uniunii Europene și care îndeplinesc cerințele minime privind transparența și capacitatea de implementare. Prin program va fi finanțată achiziția sistemelor de stocare destinate energiei electrice produse din surse regenerabile, cu o capacitate minimă de 12 kWh.

Sistemele vor trebui dimensionate în raport cu producția și nevoile reale de consum ale prosumatorilor, astfel încât energia produsă să fie utilizată cât mai eficient, iar presiunea exercitată asupra rețelei naționale să fie redusă.

Finanțarea acordată prin program va fi de maximum 15.000 de lei, TVA inclus, fără a depăși:

  • 1.250 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare;
  • 75% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Beneficiarul va asigura o contribuție proprie de cel puțin 25% din valoarea eligibilă a investiției.

În perioada de consultare publică, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului pentru Mediu vor organiza dezbateri cu prosumatorii, instalatorii, organizațiile profesionale și ceilalți beneficiari direct interesați. Toate observațiile și propunerile primite vor fi analizate înainte de aprobarea formei finale a Ghidului de finanțare.

Proiectul Ghidului este disponibil aici

Atașamente

Acest website folosește cookie-uri, navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016 / 679.