Skip links

Proiect de Hotărâre a Guvernului privind comasarea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Mureș, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările ulterioare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) supune dezbaterii publice  proiectul de Hotărâre a Guvernului privind comasarea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Mureș, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară.

NF I HG I Anexa

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Persoana de contact este: domnul Mircea STOIANESCU, telefon: 021 408 9567.

Acest website folosește cookie-uri, navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016 / 679.