
Dezbatere publică pentru modificarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fonduri europene aferente PNRR
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a supus consultării publice proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C2/I.1.A, pentru subinvestiția I.1.A. ”Sprijin pentru investiții în noi suprafeţe ocupate de păduri”, investiția 1: Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, schemă de ajutor de stat, componenta 2: Păduri și protecția biodiversității, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 3027/2022.
În temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează în data de 01 septembrie 2025, între orele 11.00 – 13.00, , în sistem videoconferință prin intermediul platformei Webex, dezbaterea publică având ca subiect proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C2/I.1.A, pentru subinvestiția I.1.A. ”Sprijin pentru investiții în noi suprafeţe ocupate de păduri”, investiția 1: Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, schemă de ajutor de stat, componenta 2: Păduri și protecția biodiversității, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 3027/2022.
Înscrierile pentru participarea la dezbaterea publică şi recomandările cu privire la propunerile de completare sau modificare a proiectului de Ordin supus dezbaterii publice se vor transmite la adresa de e-mail: dgpnrr@mmediu.ro, până la data de 01 septembrie 2025, ora 9, toate persoanele interesate urmând sa primeasca link pentru conectare la platforma Webex.
Documentele pot fi studiate accesând link-ul: