
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune consultării publice proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune consultării publice proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.
Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna dna Veronica ALECU, adresă de e-mail: veronica.alecu@afm.ro
Referat Rabla I OM Rabla I Ghid Rabla
ANUNȚ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a supus consultării publice proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.
În temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează în data de 02 septembrie 2025, între orele 14.00 – 16.00, la sediul MMAP, Sala de Consiliu, parter, din Bd. Libertăţii nr. 12, Bucureşti, dezbaterea publică având ca subiect proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.
Înscrierile pentru participarea la dezbaterea publică şi recomandările cu privire la propunerile de completare sau modificare a proiectului de Ordin supus dezbaterii publice se vor transmite la adresa de e-mail: veronica.alecu@afm.ro, până la data de 01 septembrie 2025, ora 12.
De asemenea, dezbaterea va avea loc și în sistem videoconferință, prin intermediul platformei Webex. Toți cei care doresc să participe activ la dezbaterea publică (exprimare puncte de vedere, întrebări etc.) se pot înscrie, ca participanți, la adresa de email: veronica.alecu@afm.ro, până la data de 01 septembrie 2025, ora 12
Atașamente