


REZULTATUL SELECȚIEI DOSARELOR DE ÎNSCRIERE la concursul organizat în data de 16.01.2017 pentru ocuparea funcţiei publice vacante de execuție, de consilier, clasa I, grad profesional principal la Serviciul Contencios – Direcția Juridică și Relația cu Parlamentul

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE VACANTĂ DE EXECUŢIE DE CONSILIER,GRAD PROFESIONAL SUPERIOR, BIROUL DE INTEGRITATE ȘI ANTICORUPȚIE 25.01.2017

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER JURIDIC, GRAD PROFESIONAL DEBUTANT, DIRECŢIA JURIDICĂ ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL SERVICIUL CONTENCIOS 19.01.2017 – PROBA SCRISĂ

ANUNŢ privind intenția de selectare a unui/unor partener/parteneri, entitate/entități publică/publice sau privată/private în vederea elaborării Cererii de finanţare şi implementarea unor activități în cadrul unui viitor proiect, cu finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa prioritară 4, vizând evaluarea stării de conservare pentru toate speciile şi habitatele de interes comunitar la nivel naţional şi determinarea stării favorabile/nefavorabile a acestora…

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE VACANTĂ DE EXECUŢIE DE CONSILIER,GRAD PROFESIONAL SUPERIOR, SERVICIUL SCHIMBĂRI CLIMATICE – DIRECȚIA ECONOMIE VERDE, SCHIMBĂRI CLIMATICE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ 16.01.2016

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER JURIDIC, GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL, DIRECŢIA JURIDICĂ ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL SERVICIUL CONTENCIOS 16.01.2017 – proba scrisă

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR ORGANIZEAZĂ CONCURS PENTRU OCUPAREA UNEI FUNCŢII PUBLICE VACANTĂ DE EXECUŢIE DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL PRINCIPAL ȘI ȘI A DOUĂ FUNCŢII PUBLICE VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL SUPERIOR LA DIRECŢIA GENERALĂ PĂDURI – DIRECȚIA PĂDURI ȘI DEZVOLTARE FORESTIERĂ – SERVICIUL MANAGEMENTUL RESURSELOR CINEGETICE ÎN DATA DE 27.12.2016 – PROBA SCRISĂ

ANUNŢ – referitor la evaluarea realizata in cadrul procedurii de selectare a unui /unor partener/parteneri, entitate/entități publică/publice sau privată/private în vederea elaborării Cererii de finanţare şi implementarea unor activități în cadrul unui viitor proiect, cu finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Axa prioritară 4, ce vizează monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor din România și raportarea în baza articolului 17 al Directivei Habitate 92/43/CEE
