Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de Lider, a implementat, împreună cu Academia de Studii Economice din București, în calitate de Partener, proiectul „Sistem de monitorizare a fluxurilor de deșeuri menajere și similare în scopul îmbunătățirii mecanismelor de gestionare a instrumentului economic Plătește Pentru Cât Arunci-PPCA”, finanțat din Programul Operațional Capacitate Administrativa (POCA) 2014-2021.
Obiectivul general al proiectului a vizat realizarea unei platforme pilot de monitorizare digitală a fluxurilor de deșeuri municipale, în vederea realizării unor ghiduri de bune practici care să poată oferi informații despre cum pot fi aplicate variantele de colectare a deşeurilor prevăzute la art. 17, lit. h) din OUG 92/2021 (volumetrie, frecvența de colectare, saci de plastic personalizați și greutate).
Sistemul „pilot” a presupus instalarea unui sistem electronic și de comunicații pe infrastructura de colectare existentă în regiunea de aplicare, și anume:
- cipuri (50.000 RFID tags) pe pubele și containere la utilizatorii incluși în eșantion, pentru identificarea acestora;
- antene de citire a tag-urilor și sisteme de transmisie a datelor prin GPRS montate pe autovehiculele de colectare (150 de autovehicule dotate);
- instalarea unui software (web-based) de colectare a datelor, inclusiv de calcul al cantităților din fluxurile de deșeuri și al costurilor asociate.
Platforma pilot a colectat informațiile de la aproximativ 150.000 de rezidenți (50.000 de cipuri montate) din zone identificate în urma studiului „Eșantionarea implementării platformei PPCA”, realizat de ASE București. Zonele stabilite au provenit din mediul urban (aglomerare mare și medie), mediul rural (raza unui întreg județ) și au fost luate în calcul zone cu potențial turistic unde perioadele de generare deșeuri au fluctuații consistente.
Realizarea platformei digitale a avut ca scop derularea unui proces pilot de monitorizare informatizată a fluxurilor de deșeuri municipale. Platforma are la bază un set de date introduse de autoritățile publice locale, operatori de salubrizare și/sau operatori care colectează separat deșeuri reciclabile.
Această platformă poate fi utilizată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la nivel central, dar și de către agențiile județene de protecția mediului, comisariatele județene ale Gărzii Naţionale de Mediu și Administrația Fondului pentru Mediu. De asemenea, informațiile colectate vor permite autorităților publice locale să eficientizeze procesele de colectare și să fundamenteze deciziile la nivel local pe baze științifice.
În cadrul proiectului au fost realizate 4 (patru) ghiduri de bune practici pentru aplicarea instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci-PPCA”, respectiv:
- Ghidul de bune practici pentru aplicarea instrumentului economic „PPCA” destinat populației, care explică într-un limbaj simplu cum se face efectiv colectarea separată începând din gospodăria proprie și continuând cu utilizarea infrastructurii publice;
- Ghidul de bune practici pentru aplicarea instrumentului economic „PPCA” destinat structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, menit a sprijini dezvoltarea la nivel local prin creșterea calității serviciilor publice de colectare separată a deșeurilor;
- Ghidul de bune practici pentru aplicarea instrumentului economic „PPCA” destinat agenților economici care activează în zona de colectare a deșeurilor menajere;
- Ghidul de bune practici pentru aplicarea instrumentului economic „PPCA” destinat personalului din cadrul MMAP și instituțiilor aflate în subordine sau coordonare (GNM, AFM și ANPM), va contribui la familiarizarea acestora cu utilitatea și funcționarea platformei digitale.
De asemenea, a fost realizată o procedura operațională de gestionare a platformei software pentru colectarea și analiza datelor privind deșeurile colectate prin programul PPCA, un manual practic de utilizare a platformei care să permită accesul facil la platformă și interpretarea datelor colectate.
Pentru detalii suplimentare legate de proiect, persoana de contact este:
Cosmin TEODORU – Manager proiect, Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorWebsite: www.mmediu.ro/categorie/proiecte-poca