Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune dezbaterii publice proiectul de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic

Data publicarii : 23 Nov 2020

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (M.M.A.P.) supune dezbaterii publice proiectul de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipii, altele decât municipii reședință de județ, localități declarate stațiuni turistice și localități aferente zonelor metropolitane ale municipiilor reședință de județ/Municipiului București, însoţit de Referatul de aprobare - instrument de prezentare şi motivare, însuşite de către reprezentantul legal al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Proiect Ordin de Ministru | Referat de aprobare

Menționăm că persoana de contact căreia i se pot transmite  opinii/sugestii sau observații cu privire la proiectul suspus dezbaterii publice este doamna Victoria Antoci, adresă de e-mail: victoria.antoci@afm.ro.