Afaceri Europene

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit stat membru cu puteri depline la nivel comunitar, fiind al 7-lea stat membru ca număr de voturi (14) în cadrul Consiliului UE.

Pentru îndeplinirea obligaţiilor în domeniul protecţiei mediului care revin României în calitate de stat membru al UE, Direcţia Generală Afaceri Europene si Relatii Internationale din cadrul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) reprezintă structura de interfaţă între minister şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin:

  • pregătirea, împreună cu direcţiile tehnice de specialitate din minister, a instrucţiunilor şi mandatelor/mandatelor generale de negociere în domeniul protecţiei mediului pentru reglementările, strategiile şi politicile europene (la nivelul UE sau în relaţia cu Statele Candidate, în curs de aderare şi non-membre UE), în curs de promovare/negociere indiferent de nivelul de reprezentare şi corelarea acestora cu poziţiile adoptate de alte state membre;
  • coordonarea schimbului de informaţii referitoare la reglementările, strategiile şi politicile europene, în domeniul protecţiei mediului, în curs de promovare între instituţiile naţionale implicate şi Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE;
  • coordonarea reprezentării României la reuniunile privind protecţia mediului organizate în cadrul Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene şi de către Preşedinţia UE;
  • urmărirea respectării calendarului de transpunere/aplicare a acquis-ului comunitar de mediu cât şi a calendarului de raportare către Comisia Europeană/Agenţia Europeană de Mediu;
  • coordonarea activităţii de raportare a actelor naţionale de transpunere a directivelor europene în cadrul procesului de notificare, dar şi a actelor normative emise în domeniul reglementat de directiva care face obiectul transpunerii către Ministerul Afacerilor Externe şi a actelor naţionale de aplicare a Regulamentelor europene către Comisia Europeană;
  • coordonarea elaborării: răspunsurilor la solicitările de informaţii ale Comisiei Europene şi ale altor instituţii europene; punctelor de vedere ale MMAP în vederea transmiterii răspunsurilor la solicitările de informaţii primite prin sistemul EU Pilot (coordonator MAE); punctelor de vedere ale MMAP în vederea transmiterii răspunsurilor la notificările formale/avizele motivate ale Comisiei Europene din faza pre-contencioasă a procedurii de infringement şi pentru transmiterea documentelor (memoriu în apărare, memoriu în duplică) în faza contencioasă (sesizarea Curţii de Justiţie a UE) a procedurii de infringement (coordonator MAE).

Vizualizati toate paginile din cadrul Afaceri Europene, ordonate dupa data publicarii:
04 Feb 2021

Strategia UE privind solul - sol sănătos pentru o viață sănătoasă

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor semnalează lansarea consultării publice referitoare la noua Strategie UE privind solul. Consultarea publică a fost inițiată de către Comisia Europeană în data de 02.02 a.c. Noua Strategie UE privind solul reprezintă actualizarea Strategiei Tematice pentru protecția solului ad...

27 Jan 2021

Utilizarea durabilă a pesticidelor

Ministerul Mediului, Apelor şi Pãdurilor semnaleazã lansarea consultãrii publice pentru revizuirea Directivei 2009/128/CE de stabilire a unui cadru de acţiune comunitarã în vederea utilizãrii durabile a pesticidelor. Directiva urmărește realizarea unei utilizări durabile a pesticidelor în UE prin reducerea riscurilo...