Substante periculoase

Biroul Substanțe Periculoase are următoarele atribuții

(1)          coordonează integrarea politicilor privind substanţele periculoase în celelalte politici sectoriale, programe PHARE şi alte programe internaţionale din domeniul substanţelor periculoase; elaborarea, împreună cu alte autorităţi care au competenţe conform legii strategii şi politici de mediu privind substanţele chimice periculoase;

(2)          coordonează activităţile care se desfaşoară în cadrul implementării Abordării Strategice privind Managementul Internaţional al Chimicalelor–SAICM (Strategic Aproach of International Chemical Management).

(3)          reprezintă MMSC în calitatea sa de Punct Focal Național în relația cu UNEP și Comisia Europeană în cadrul activităților de implementare a SAICM;

(4)          coordonează aplicarea la nivel naţional a strategiei şi politicii stabilite de Agenţia Europeană pentru Produse Chimice – ECHA (European CHemical  Agency).

(5)          coordonează aplicarea și implementarea Regulamentului 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, restricţionarea şi autorizarea substanţelor (REACH -Registration, Evaluation, Autorisation, Restriction of CHemicals);

(6)          coordonează aplicarea prevederilor comunitare privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor (Directivele 67/548/CEE, 99/45 CE și Regulamentul nr.1272/2008 CPL – Clasification, Packging and Labeling);

(7)          îndeplineste functia de Secretariat Tehnic pentru Conventia Rotterdam privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticide periculoase care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată la Rotterdam la 10 septembrie 1998, la care România a aderat prin Legea nr. nr. 91/2003 și reprezintă punctul de contact pentru MMSC ca Autoritatea Nationala Desemnata (DNA) în domeniul Convenției Rotterdam.

(8)          coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 689/2008/CE si Regulamentului nr. 649/2012/CE privind exportul/importul de produse chimice care prezinta risc (Regulamentul PIC).

(9)          coordonează activitățile desfășurate sub Convenția Minamata privind mercurul metalic, la nivel național și în relația cu UNEP și Comisia Europeană;

(10)        coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 1102/2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic de la nivel UE si depozitarea acestuia in condiții de siguranța pentru sănătatea umană şi pentru mediu şi a Strategiei Europene privind mercurul;coordonează activităţile desfăşurate sub Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985 şi Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987 şi ale Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990, la care România a aderat prin Legea nr. 84/1993;

(11)        îndeplineşte funcţia de Secretariat Tehnic pentru Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon şi coordoneaza implementarea prevederilor acestora;

(12)        coordonează activitățile pentru aplicarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1005/2009 privind substanțele care depreciază stratul de ozon. Asigura implementarea Programului National de eliminare treptată a substanțelor care depreciază stratul de ozon aprobat prin HG 58/2004;

(13)        coordonează aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 842 privind reglementarea gazelor fluorurate cu efect de seră (F-GASES) şi a regulamentelor sale subsidiare;

(14)        coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 648/2004 privind detergenții si Regulamentului (UE) nr. 259/2012 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste utilizarea fosfatilor si a altor compusi ai fosforului in detergentii de rufe destinati consumatorilor si in detergentii pentru masini automate de spalat vase destinati consumatorilor;

(15)        coordonează activitățile privind aplicarea principiilor Bunei Practici de Laborator (BPL);

(16)        avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice  centrale care privesc domeniul chimicalelor;

(17)        asigurarea condițiilor pentru îndeplinirea responsabilităților privind protecția mediului prin evaluarea din punct de vedere a caracteristicilor de mediu în cadrul procedurilor naționale stabilite de alte autorități competente (MADR, MS în domeniul agricultura si sanatate umană) privind plasarea pe piață a produselor pentru protecția plantelor, îngrășămintelor și produselor biocide;

(18)        colaborează cu ANPM  în vederea asigurării condițiilor pentru aplicarea și implementarea strategiilor şi programelor naţionale în domeniul gestionării substanţelor periculoase la nivel regional şi local, alte activităţi privind gestionarea substantelor periculoase (inclusiv activitatea de colectare a datelor la nivel national pentru anumite substante periculoase) in conformitate cu prevederile stabilite în actele normative referitoare la organizarea şi funcţionarea acesteia;

(19)        colaborează cu GNM în vederea asigurării condițiilor necesare pentru controlul aplicării prevederilor regulamentelor europene și naționale privind managementul chimicalelor;

(20)        colaborează cu INCDPM în vederea asigurării condițiilor necesare pentru aplicarea și implementarea prevederilor legislației comunitare și naționale în domeniul managementului chimicalelor;

(21)        stabileşte acţiunile care trebuie realizate de către structurile din subordinea ministerului pentru implementarea prevederilor referitoare la restricţionarea comercializării şi utilizării substanţelor chimice;

(22)        asigură schimbul de informaţii în domeniul gestiunii substanţelor periculoase cu organismele europene şi internaţionale, conform cerinţelor UE; coordonează elaborarea şi transmiterea la organismele comunitare a raportărilor privind gestiunea substanţele periculoase;

(23)        colaborează la întocmirea mandatelor de participare la reuniuni ale conferinţei  părţilor, grupuri tehnice de lucru, colocvii, simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice etc., organizate la nivel internaţional si în ţară;

(24)        reprezintă MMSC la reuniuni privind evaluarea substantelelor chimice (periculoase) organizate de către Consiliul European, Comisia Europeană, Preşedinţia UE, Agenţia Europeană pentru Produse Chimice ,

(25)        colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale şi locale implicate în reglementarea şi controlul activităţilor privind gestiunea substanţelor periculoase;

(26)        coordonează activităţile specifice privind informarea publicului şi participarea acestuia la luarea deciziilor de mediu, promovarea şi mediatizarea programului pentru conştientizarea populaţiei în privinţa acţiunilor de gestiune a substanţelor periculoase şi de educare în domeniul substanţelor periculoase;

(27)        organizează şi sprijină în condiţiile legii activităţi şi manifestări pentru promovarea şi susţinerea programelor, planurilor în domeniul  substanţelor periculoase;

(28)        asigură consultanţă tehnică de specialitate unităţilor subordonate Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice cu atribuţii în domeniul substanţelor periculoase, inclusiv pentru cele  implicate în evaluarea riscului substanţelor existente, a produselor cu acţiune biocidă sau în aplicarea procedurii PIC;

(29) asigură consultanță tehnică pentru Programul RO 04 Reducerea substanțelor periculoase din cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și participă la activitățile derulate de MMSC ca operator de program;   

(30) fundamentează necesarul anual de fonduri din surse naţionale sau externe pentru promovarea elaborării studiilor prioritare în domeniul prevenirii şi gestionării deşeurilor şi supune aprobării conducerii MMSC.

Domeniul – managementul chimicalelor (substanțe periculoase)

Abordarea Strategică privind Managementul Internațional al Chimicalelor (SAICM) - Strategia Generală a domeniului urmărește asigurarea unui management al chimicalelor, pe întregul ciclu de viață, în conformitate cu principiile Abordării Strategice privind Managementul Internațional al Chimicalelor: producerea, utilizarea şi introducerea pe piaţă a chimicalelor în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea umană, producția și consumul durabil. Uniunea Europeană urmărește implementarea SAICM prin promovarea regulamentelor specifice. La nivel național aplicarea și implementarea regulamentelor UE asigură implementarea SAICM.

Documentele SAICM pot fi consultate la adresa UNEP: www.saicm.org .

 

A.   1. Clasificare, ambalare şi etichetare substanțe și amestecuri (preparate)

Până la 1 iunie 2015, data la care cele două Directive se abrogă, dar vor mai fi periode de tranziție specifice pe anumite zone cu o durata maximă de 2 ani

Cele două Hotărâri de govern, din lista legislativă, transpun cele două directive europene și stabilesc criteriile de clasificare, ambalare şi etichetare pentru substanțe și preparate/amestecuri.

Pentru aplicarea celor două Hotărârii de Guvern nr. 1408/2008 (pentru transpunerea directive substanțe ) și Hotărârea de Guvern nr. 937/2010 (transpunerea directive preparate) sunt  desemnate ca autorităţi competente următoarele instituţii:

a) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – autoritate de coordonare şi de reglementare;

b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – autoritate de implementare;

 c)Autorităţi de control şi inspecţie : Garda Naţională de Mediu şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

După data de 1 iunie 2015 -  Pentru aplicarea Regulamentului(CE) nr. 1272/2008 CLP, prin Hotărârea Guvernului nr. 398 din 21 aprilie 2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului(CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, se desemneaza ca autoritǎţi competente, urmǎtoarele instituţii publice:

a) Ministerul Mediului şi Pădurilor ca autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor necesare aplicării Regulamentului CLP;

b) Ministerul Sănătăţii ca autoritate competentă responsabilă de propunerile pentru armonizarea clasificării şi etichetării substanţelor potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul CLP;

c) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ca autoritate competentă responsabilă de implementarea prevederilor Regulamentului CLP.

d) Garda Naţională de Mediu pentru controlul respectǎrii prevederilor Regulamentului CLP;

     e) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului CLP în cazul în care substanţele şi amestecurile sunt introduse pe piaţă în vederea achiziţionării lor de către persoane fizice.

Detalii pe pagina www.anpm.ro / chimicale/

A.2. Producerea, introducerea pe piaţă (inclusiv importul) şi utilizarea de substanţe, ca atare, în amestecuri, sau articole prin derularea procedurilor de înregistrare, evaluare, autorizare şi restricţionare – REACH

REACH este un regulament al Uniunii Europene, adoptat pentru îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii umane şi a mediului faţă de riscurile pe care le pot prezenta produsele chimice, îmbunătăţind competitivitatea industriei chimice din UE. El promovează, de asemenea, metode alternative pentru evaluarea pericolelor substanţelor pentru a reduce numărul testelor pe animale.

 REACH se aplică tuturor substanţelor chimice; nu doar celor folosite în procese industriale, ci şi în viaţa cotidiană(produse de curăţare, vopsele şi articole cum sunt cele de îmbrăcăminte, mobilier şi aparatură electrică, etc).

Industria  are obligaţia  să identifice şi să administreze riscurile legate de substanţele pe care le produce şi introduce pe piaţă în UE, modurile de a utiliza substanţa în condiţii de securitate şi trebuie să comunice utilizatorilor măsurile de administrare a riscurilor.

Autoritatile competente în Romania:

  1. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru coordonarea implementării Regulamentului REACH şi pentru cooperarea cu Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Produse Chimice;
  2. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pentru implementarea Regulamentului REACH şi pentru cooperarea cu Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Produse Chimice, în vederea implementării acestuia;
  3.  Ministerul Sănătăţii, pentru implementarea în domeniul protecţiei sănătăţii umane a Regulamentului REACH;
  4.  Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru implementarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a Regulamentului REACH.
  5. Ministerul Apărării Naționale pentru aplicarea art.2 (3)din REACH

Autorități de inspecție și control

  1. Garda Naţională de Mediu, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului REACH şi pentru constatarea şi sancţionarea încălcării acestora;
  2. Inspecția Muncii, pentru controlul pe domeniul de responsabilitate privind protecția lucrătorilor .

GLIM – modalitate de schimb de informații și pregătirea deciziei - Autoritățile implicate, în cadrul grupului de lucru interministerial GLIM, se reunesc anual, sau ori de câte ori este nevoie pentru a discuta si stabili activitățile necesare de urmat la nivel național pentru corecta aplicare a REACH.

SGLIM - sub grup de lucru pentru tematica inspecție și control

Comisia Europeană coordonează implementarea și actualizarea celor două regulamente REACH și CLP cu ajutorul Comitetului CARACAL, stabilit prin prevederile art.121 din Regulamentul (CE) nr.1907/2006 REACH și ale art.43 din Regulamentul (CE) nr.1272/2008 CLP, iar sarcinile acestui grup de experti sunt de a oferi consultanta Comisiei Europene si ECHA in decizii politice si in implementarea celor doua Regulamente, asigurând și schimbul de experienţă în implementare între SM, COM și ECHA. Activitatea CARACAL se desfășoară conform procedurii de lucru și termenii de referinţă agreate și adoptate la prima reuniune CARACAL din 16-17 martie 2009.

Procesele stabilite de cele două Regulamente la care se face referire în activitatea CARACAL sunt următoarele:

  1. Procesul de inregistrare
  2. Procesul de restricţionare:
  3. Procesul de autorizare, inclusiv identificarea SVHC
  4.   Procesul de evaluare – evaluarea de dosare, evaluarea de substanță, CoRAP
  5. Armonizarea clasificării(CLH)

Procedura de comitologie - Comitetul REACH – Comitet care asista Comisia Europeana in luarea deciziilor privind Propunerile de Regulament al Comisiei, de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 CLP, precum si pentru modificarea Anexelor Regulamentului CE nr.1907/2006 REACH. Comitetului REACH este înființat în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sănătății participă la aceste reuniuni în baza prevederilor legale nationale: Legea nr.349/2007, Legea nr.249 /2011 si HG nr.398/2010 .

Detalii privind aspectele menționate se regăsesc la următoarele adrese:

 pagina ECHA http://echa.europa.eu/regulations/reach

pagina REACH/CLP la ANPM  www.anpm.ro ; http://reach.anpm.ro/ 

Export/Import de produse chimice periculoase:

·         Conventia Rotterdam
·         Regulamentului nr. 649/2012 (Reg. PIC) privind exportul/importul de produse chimice periculoase
·         Baza de date europeană e-PIC pentru exportul si importul substantelor chimice periculoase


Vizualizati toate paginile din cadrul Substante periculoase, ordonate dupa data publicarii:
17 Feb 2015

Export/Import de produse chimice periculoase

Legislaţie: Comunitară: Regulamentul (CE) nr. 649/2012 al Parlamentului European si al Consiliului privind exportul si importul de produse chimice care prezinta risc: http://echa.europa.eu/web/guest/regulations/prior-informed-consent/legislation Convenţia de la Rotterdam – Procedura PIC - privind procedura de consim...