ANANP

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) a fost înființată în anul 2016, prin Legea nr. 95/2016 și funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 997/2016.

ANANP este o instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat și funcționează în subordinea Ministerului Mediului.

Scopul ANANP este administrarea unitară și eficientă a ariilor naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, reglementate prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007.

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate are următoarele atribuții specifice:

  • Planifică strategii de acțiune privind managementul rețelei de arii naturale protejate.
  • Elaborează metodologii de monitorizare privind implementarea strategiilor de management.
  • Organizează sesiuni de atribuire a ariilor naturale.
  • Actualizează bazele de date privind rețeaua națională de arii naturale protejate, regiunile biogeografice, arealul de distribuție a speciilor și habitatelor protejate
  • Asigură accesul publicului la informații generale de interes public privind ariile naturale protejate.
  • Evalueaza implementarea prevederilor din contractele de custodie/administrare.
  • Monitorizeaza respectarea prevederilor Planurilor de Management asumate.
  • Organizeaza si coordoneaza reteaua de structuri din subordine cu rol in managementul ariilor naturale protejate.

Pentru mai multe informații, consultați site-ul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE ( ANANP) .