În sensul Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public. Avertizorul în interes public este o persoană fizică, care efectuează o raportare sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii, obţinute în context profesional.
Legislația incidentă:
Persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au posibilitatea să utilizeze fie canalele interne, fie cele externe, sau să raporteze la canalele externe după ce le-au utilizat pe cele interne, beneficiind în același timp de aceleași standard de protecție.
Raportarea internă
ÎN SCRIS:
pe suport de hârtie, prin depunerea sesizării la Registratura din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sau transmiterea sesizării prin serviciile poștale la adresa Bulevardul Libertătii nr 12, sector 5, Municipiul Bucureşti, Cod poştal 040129, în plic închis, pe care va fi înscrisă mențiunea Raportare privind încălcări ale legii.
ÎN FORMAT ELECTRONIC, la adresa avertizor.integritate@mmediu.ro sau prin utilizarea formularului predefinit de mai sus.
Pentru sesizările formulate în scris se va utiliza Formularul online sau se va descăra formularul de Raportare privind încălcări ale legii în format (.doc)
Raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii referitoare la încălcări ale legii, în conformitate cu prevederile art. 6 punctul 2 din Legea nr. 361/2002.
VERBAL
prin prezența la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (cu programare prealabilă efectuată la adresa avertizor.integritate@mmediu.ro )
În situația sesizărilor formulate verbal, persoana responsabilă cu urmărirea parcursului raportării, desemnată la nivelul MMAP va întocmi un Proces-verbal de consemnare a raportării avertizorului în interes public, sub rezerva consimţământului avertizorului în interes public. Acesta are posibilitatea de a verifica, de a rectifica şi de a-şi exprima acordul cu privire la Procesul-verbal de consemnare a raportării, prin semnarea acestuia. În cazul în care avertizorul în interes public nu îşi exprimă consimţământul pentru transcrierea raportării, acesta este îndrumat să raporteze în scris, pe suport hârtie sau în format electronic.
TELEFONIC - 021.408.95.00
În această situație se va înregistra convorbirea cu avertizorul în interes public într-o formă durabilă şi accesibilă, sub rezerva consimţământului avertizorului în interes public. În cazul în care avertizorul în interes public nu îşi exprimă consimţământul pentru înregistrarea conversaţiei, acesta este îndrumat să raporteze în scris, pe suport hârtie sau în format electronic.
Raportarea externă:
Autorități competente să primească raportări privind încălcări ale legii sunt:
De Bifat: ACORD GDPR
Am luat la cunoştinţă despre prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) şi din Legea nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date şi dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2018/1.725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1.247/2002/CE, în vederea procesării solicitării raportării mele.
Retragerea consimțământului PDCP (prelucrarea datelor cu caracter personal) este oricând posibilă prin transmiterea unei cereri întocmită în formă scrisă, datată şi semnată care poate fi remisă operatorului de date cu caracter personal, prin intermediul serviciilor poştale, prin depunere personală la sediul MMAP, prin fax sau prin e-mail.