În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) supune dezbaterii publice proiectul de ordin privind aprobarea Schemei de ajutor de stat acordat în perioada 2022-2026 pentru investiții având ca scop dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe / comune prin înființarea de centre de colectare prin aport voluntar și construirea de insule ecologice digitalizate.
Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 de zile de la data publicării pe site, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Gestionarea Deșeurilor.
Persoanele de contact sunt: dl. Cosmin Dorin Teodoru, Director cosmin.teodoru@mmediu.ro, dl. Cătălin Ispas, consilier catalin.ispas@mmediu.ro și dna Anda Oprea, consilier anda.oprea@mmediu.ro.