În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020.
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 30 zile de la data publicării pe site, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Persoană de contact este: Dănuț Iacob, director DPSS, email: danut.iacob@mmediu.ro