Semnat cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, sărbătorită în fiecare an la data de 21 martie, acest parteneriat prevede organizarea unor sesiuni de practică pentru studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) în direcțiile și ocoalele silvice din cadrul R.N.P. - Romsilva.
„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are nevoie de acea cunoaștere care este generată la nivelul universităților din România, întrucât avem nevoie de parteneriate pentru a pregăti generațiile care vor avea grijă de mediul înconjurător, care vor implementa politicile de dezvoltare sustenabilă. În ultimii doi ani, am arătat deschidere maximă față de de toate universitățile, în special față de universitățile cu profil silvic. De ziua internațională a Pădurilor, sunt onorat să încheiem acest parteneriat cu o universitate de excelență din România. Trebuie, de asemenea, să realizăm o apropiere între cei care se ocupă de exploatarea pădurilor în mod sustenabil și cei care, prin tradiție, învață protecția mediului. Vom continua aceste parteneriate și în alte centre universitare, vom continua acest drum al deschiderii către mediul universitar pentru a oferi această posibilitate de practică pentru studenți”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, aflat în vizită de lucru la Cluj.
„Practica de specialitate desfășurată în contexte reale, ecologice, sprijină viitorii specialiști în dobândirea timpurie a unor competențe necesare pentru integrarea cu succes pe piața muncii. Instituțiile de învățământ superior creează împreună cu partenerii lor, din sfera privată sau publică, adevărate ecosisteme de inovare socială. Considerăm că un parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este deosebit de relevant, deoarece sprijinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă este parte integrantă a strategiilor noastre de dezvoltare instituțională, universitățile oferind studenților și societății o serie de programe academice care vizează în mod direct teme de mediu și probleme generale de dezvoltare durabilă. Prin aceasta, ne asumăm rolul de motor în schimbarea societală cu privire la probleme de dezvoltare durabilă, UBB având în țară și Catedra UNESCO în domeniu”, a subliniat prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul UBB.