În temeiul Legii nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a elaborat proiectul de Ordin privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 01 mai 2022 – 30 aprilie 2023, pe care l-a supus consultării publice.
În temeiul art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, având în vedere dispozițiile art. 1 pct.1 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează în data de 25.03.2022, ora 10.30, în sistem video-conferință, dezbatere publică având ca obiect proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 01 mai 2022 – 30 aprilie 2023.
Recomandările, propuneri concrete cu privire la conținutul proiectului de act normativ supus dezbaterii publice se depun de către participanți, în scris, la Registratura Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din Calea Plevnei nr. 46-48, sector 1, București, cel târziu în data de 23.03.2022 sau se transmit la adresa virgil.pitu@mmediu.ro.
Înscrierile pentru participarea la dezbaterea publică și pentru luarea de cuvânt se transmit pe adresa de e-mail virgil.pitu@mmediu.ro., până în data de 24.03.2022, ora 14.00.
Menționăm că participarea la dezbaterea publică este condiționată de conectarea la link-ul ce se va furniza pe e-mail în dimineața zilei de 25.03.2022.
Persoana de contact: Pițu Virgil, e-mail: virgil.pitu@mmediu.ro.
Anunț nr. 147671 din 21. 03.2022 dezbatere publică OM cote căprior