MMAP, Direcția Generală Păduri îi invită pe toți cei interesați să participe la dezbaterea publică referitoare la proiectul de ORDIN privind aprobarea Normelor tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor, care va avea loc la Universitatea Transilvania, Facultatea de Silvicultură și exploatări forestiere din Brașov, sala SII1, în data de 15 septembrie 2016, începând cu ora 11.00.
Până pe data de 31 august așteptăm propunerile de modificare a proiectului, structurate pe articole, astfel încât înainte de dezbatere să putem comunica varianta revizuită. În cadrul dezbaterii reprezentanții MMAP și specialiștii din grupul de lucru care au elaborat proiectul de ordin, vor prezenta fundamentarea măsurilor propuse, așa cum se vor regăsi în varianta revizuită.