Minister

 

Ministerul Mediului realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.

Ministerul Mediului acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social.

 

Domeniile de competenţă ale Ministerului Mediului

  • controlul poluării industriale;
  • calitatea aerului şi zgomot ambiental;
  • managementul ariilor naturale protejate, conservarea biodiversităţii, securitatea biologică;
  • infrastructură de mediu;
  • gestionarea deşeurilor;
  • gestionarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
  • protecția solului și subsolului;
  • dezvoltare durabilă;
  • economie verde;
  • schimbări climatice.

Având ca obiective principale întărirea structurilor administrative – ca element de bază pentru construirea unui sistem solid de management de mediu – şi contribuţia la dezvoltarea durabilă, Ministerul Mediului şi-a stabilit următoarele priorități:

  • integrarea cerinţelor privind protecţia mediului în celelalte politici sectoriale, în concordanţă cu cerinţele şi standardele europene şi internaţionale,
  • ocrotirea biodiversității,
  • ameliorarea calității factorilor de mediu în zonele urbane si rurale.

Prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), se pot susține și realiza următoarele categorii de proiecte eligibile pentru finanțare:

  • prevenirea poluării;
  • reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului;
  • reducerea nivelurilor de zgomot;
  • utilizarea de tehnologii curate;
  • gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;
  • protecția resurselor de apă, stațiile de tratare, stațiile de epurare pentru comunități locale;
  • gospodărirea integrată a zonei costiere;
  • conservarea biodiversității;
  • administrarea ariilor naturale protejate;
  • educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului;
  • creșterea producției de energie din surse regenerabile;
  • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor;
  • împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condițiile legii;
  • închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;
  • lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.

 

În acest scop, din bugetul Fondului pentru Mediu au fost alocate sume importante pentru programe și proiecte care vizează protecția mediului:

  • Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional,
  • Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane fizice,
  • Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane juridice,
  • Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi,
  • Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate,reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor
  • Programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro,
  • Programul privind educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului,
  • Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare,
  • Programul privind reducerea impactului asupra atmosferei, inclusiv monitorizarea calităţii aerului,
  • Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti,
  • Programul de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.

Vizualizati toate paginile din cadrul Minister, ordonate dupa data publicarii:
18 Dec 2014

MMSC organizează concurs pentru ocuparea

[17.11.2014] MMSC organizează concurs pentru ocuparea FUNCŢIEI PUBLICE VACANTĂ DE EXECUŢIE DE CONSILIER, GRAD PROFESIONAL SUPERIOR, LA SERVICIUL POLITICI ȘI STRATEGII – DIRECȚIA GENERALĂ SCHIMBĂRI CLIMATICE. Anunt | Selectie Dosare

13 Nov 2014

Organigrama

STRUCTURA ORGANIZATORICA A MMAP IN ANUL 2015 Descarca_Organigrama_MMAP_2015 Descarca_Ordin_Organigrama_MMAP_2015 Descarca_Organigrama_scurta_MMAP_2015 Arhiva_Ordin_Orgnigrama_2014 | Arhiva_Ordin_Orgnigrama_2013

13 Nov 2014

Achizitii publice si administrative

Direcţia Generală Achiziţii Publice şi Administrativ este compartiment funcţional în structura organizatorică a Ministerului Mediului şi Pădurilor, organizat la nivel de direcţie generală, care are ca principal obiectiv coordonarea metodologică a achiziţiilor publice realizate din fonduri de la bugetul de stat şi di...

13 Nov 2014

Economic & financiar

Direcţia Generală Economică şi Financiară este un compartiment funcţional din cadrul structurii organizatorice a Ministerului Mediului şi Pădurilor condusă de un director general în subordinea căruia se află un director general adjunct şi doi şefi serviciu. Direcţia Generală Economică şi Financiară îşi exercită atri...