Anunt concurs specialist tehnic echipamente laborator- UMP RAPID
Anunt concurs specialist tehnic echipamente laborator- UMP RAPID Anexa1 Anexa2
Ministerul Mediului realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.
Ministerul Mediului acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social.
Domeniile de competenţă ale Ministerului Mediului
Având ca obiective principale întărirea structurilor administrative – ca element de bază pentru construirea unui sistem solid de management de mediu – şi contribuţia la dezvoltarea durabilă, Ministerul Mediului şi-a stabilit următoarele priorități:
Prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), se pot susține și realiza următoarele categorii de proiecte eligibile pentru finanțare:
În acest scop, din bugetul Fondului pentru Mediu au fost alocate sume importante pentru programe și proiecte care vizează protecția mediului:
Anunt concurs specialist tehnic echipamente laborator- UMP RAPID Anexa1 Anexa2
Anunt concurs specialist tehnic echipamente agricole- UMP RAPID Anexa 1 Anexa 2
Anunt concurs specialist achizitii- UMP RAPID Anexa 1 Anexa 2 [01.04.2024] Rezultat selectie dosare
ANUNȚ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea postului unic aferent funcției contractuale de execuție vacante de specialist granturi, în cadrul Unității de Management al Proiectului „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural în România" (UMP- RAPID), finanțare din fonduri de la Banca In...
ANUNȚ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea postului unic aferent funcției contractuale de execuție vacante de specialist agricultură, în cadrul Unității de Management al Proiectului „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural în România" (UMP- RAPID), finanțare din fonduri de la Banca...
ANUNȚ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea postului unic aferent funcției contractuale de execuție vacante de specialist juridic, în cadrul Unității de Management al Proiectului „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural în România" (UMP- RAPID), finanțare din fonduri de la Banca Int...
ANUNȚ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea postului unic aferent funcției contractuale de execuție vacante de specialist comunicare, în cadrul Unității de Management al Proiectului „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural în România" (UMP- RAPID), finanțare din fonduri de la Banca ...
ANUNȚ privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea postului unic aferent funcției contractuale de execuție vacante de specialist social, în cadrul Unității de Management al Proiectului „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural în România" (UMP- RAPID), finanțare din fonduri de la Banca Inte...
The Ministry of Environment, Waters and Forests (MEWF) through the Project Management Unit (PMU) responsible for the implementation of Rural Pollution Prevention and Reduction Project (RAPID Project) seeks contracting specialized consultancy services of an Individual Consultant for supporting the RAPID Project imple...
The Ministry of Environment, Waters and Forests (MEWF) through the Project Management Unit (PMU) responsible for the implementation of Rural Pollution Prevention and Reduction Project (RAPID Project) seeks contracting specialized consultancy services of an Individual Consultant for supporting the National Phytosanit...
The Ministry of Environment, Waters and Forests (MEWF) through the Project Management Unit (PMU) responsible for the implementation of Rural Pollution Prevention and Reduction Project (RAPID Project) seeks contracting specialized consultancy services of an Individual Consultant – Procurement Expert to contribute to ...
The Ministry of Environment, Waters and Forests (MEWF) through the Project Management Unit (PMU) responsible for the implementation of Rural Pollution Prevention and Reduction Project (RAPID Project) seeks contracting specialized consultancy services of an Individual Consultant – IT Expert for supporting the digital...