REZULTATUL INTERVIULUI LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIR...
REZULTATUL INTERVIULUI LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI GESTIONAREA DEȘEURILOR
Ministerul Mediului realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.
Ministerul Mediului acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social.
Domeniile de competenţă ale Ministerului Mediului
Având ca obiective principale întărirea structurilor administrative – ca element de bază pentru construirea unui sistem solid de management de mediu – şi contribuţia la dezvoltarea durabilă, Ministerul Mediului şi-a stabilit următoarele priorități:
Prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), se pot susține și realiza următoarele categorii de proiecte eligibile pentru finanțare:
În acest scop, din bugetul Fondului pentru Mediu au fost alocate sume importante pentru programe și proiecte care vizează protecția mediului:
REZULTATUL INTERVIULUI LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI GESTIONAREA DEȘEURILOR
REZULTATUL INTERVIULUI LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI ACCESARE FONDURI EXTERNE
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECȚIEI RESURSE UMANE
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECȚIEI POLITICI ȘI STRATEGII ÎN SILVICULTURĂ - Compartimentul Amenajarea Pădurilor
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECȚIEI POLITICI ȘI STRATEGII ÎN SILVICULTURĂ - Compartimentul Reglementări Forestiere
REZULTATUL FINAL AL EXAMENULUI DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL BIROULUI RELAȚIA CU PARLAMENTUL, SINDICATELE ȘI DIALOG SOCIAL
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI LA COMPARTIMENTUL DE INTEGRITATE ȘI ANTICORUPȚIE DIN CADRUL DIRECŢIEI CORP CONTROL, INTEGRITATE ȘI ANTICORUPȚIE
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI CORP CONTROL, INTEGRITATE ȘI ANTICORUPȚIE
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI ACCESARE FONDURI EXTERNE
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI PROTOCOL
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DIRECŢIEI GESTIONAREA DEȘEURILOR
REZULTATUL PROBEI SCRISE LA EXAMENUL DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL Direcției Economico-Financiare