O comună din județul Prahova se adaugă listei de beneficiari ai investițiilor finanțate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)

Data publicarii : 29 Nov 2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Noua platformă comunală cu o capacitate de 1.610 de metri cubi/an, finalizată în comuna Mizil, judeţul Prahova, vine în sprijinul fermierilor şi micilor crescători de animale de animale, fiind  construită în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN).

Investiţia de 1.772.204 de lei acoperă construirea platformei și utilajele necesare bunei sale funcționări. Cofinanțarea UAT Mizil a fost de 7,5%, restul investiţiei fiind asigurată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Setul de utilaje pentru exploatarea platformei constă în: tractor, două remorci, încărcător frontal, vidanjă și mașină de împrăștiat gunoiul. Astfel, autoritatea locală va putea implementa un sistem public de colectare a gunoiului de grajd de la micii fermieri și gospodari, care, altfel, nu ar avea mijloace de a gestiona corect bălegarul.

Investiția va oferi micilor fermieri din Mizil posibilitatea de a stoca în mod corespunzător bălegarul, cu respectarea noilor recomandări ale Programului de Acțiune și ale Codului de Bune Practici Agricole.

Platforma comunală din localitatea Mizil se alătură celei nou recepţionate din comuna Drăgăneşti, ambele investiţii din judeţul Prahova asigurând colectarea în condiţii corespunzătoare a bălegarului, înlăturând problema depozitării direct pe pământ şi a poluării apelor cu nitraţi.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 86 de comunități locale.

 

DIRECȚIA COMUNICARE