7 September 2018 DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA A DOUĂ FUNCŢII PUBLICE VACANTE DE EXECUŢIE DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL SUPERIOR LA COMPARTIMENT DECONTĂRI SITURI PETROLIERE – DIRECŢIA INVESTIȚII, ACHIZIȚII ȘI LOGISTICĂ.
4 September 2018 COMUNICAT DE PRESĂ – Ministerul Mediului va derula un proiect european în domeniul biodiversității în valoare de peste 44,3 milioane de lei
3 September 2018 DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL ORGANIZAT PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI PUBLICE DE EXECUȚIE VACANTĂ DE CONSILIER, CLASA I, GRAD PROFESIONAL SUPERIOR LA SERVICIUL SCHIMBĂRI CLIMATICE DIN CADRUL DIRECȚIEI SCHIMBĂRI CLIMATICE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ 08.10.2018 – PROBA SCRISĂ
3 September 2018 MM supune dezbaterii publice proiectul de Ordin de Ministru pentru aprobarea derogarii pentru unele specii de pesti
31 August 2018 MM supune dezbaterii publice proiectul de HG privind trecerea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, unitate cu statut de regie aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, în domeniul public al oraşului Tăuţii Măgherăuş şi în administrarea Consiliului Local al oraşului Tăuţii Măgherăuş, jud. Maramureş