Strategia naţională a României privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon.

Declarația titularului Strategiei naționale privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon – CRESC și a Planului naţional de acțiune 2016-2020 privind schimbările climatice – PNASC

Vezi Strategia Națională privind Schimbările Climatice (rezumat)

29 august 2017

MM supune dezbaterii publice Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituțional și procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunității prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020

Citește
29 august 2017

Invitație de presă – Viceprim-ministru, ministrul mediului, Grațiela Leocadia GAVRILESCU Ministerul Mediului participă miercuri, 30 august 2017, de la ora 12.00, la conferința de închidere a proiectului „Formarea profesională a personalului autorităților competente pentru protecția mediului privind evaluarea impactului asupra mediului și evaluarea de mediu pentru perioada 2014 – 2020, etapa a 2-a” Cod proiect: 3.1.011. Evenimentul va avea loc la Hotel IBIS Gara de Nord București – sala Enescu

Citește
28 august 2017

Modernizarea ecluzei de la Porțile de Fier I, Hidrocentrala Djerdap I”, Republica Serbia

Citește
28 august 2017

Decizia etapei de încadrare pentru Cadrul Național de Politică pentru Dezvoltarea Pieței în ceea ce privește Combustibili Alternativi în Sectorul Transporturilor și pentru Instalarea Infrastructurii Relevante în România

Citește
25 august 2017

Ministerul Mediului intenționează să achiziționeze lucrări de reparații scări intrări minister și înlocuire plăci de granit fiamat pentru trepte și contratrepte de la intrările sediului

Citește
24 august 2017

Ministerul Mediului, cu sediul în B-dul Libertăţii nr. 12, sector 5, Bucureşti, cod fiscal 16335444, intenționează să achiziționeze mobilier de birou

Citește
Încarcă mai multeSe incarcă...All items loaded