[28.11.2014] Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor (EWWR) s-a desfășurat în perioada 22-30 noiembrie. Axată în special pe deșeurile alimentare, inițiativa a înlesnit autorităților publice, entităților private, școlilor și cetățenilor aflați în căutarea unui trai mai ecologic și mai inteligent derularea a peste 9 000 de acțiuni.
Comisarul european pentru mediu și pescuit, Karmenu Vella, și-a exprimat sprijinul pentru această inițiativă, cofinanțată prin programul Life al UE. În acest an, accentul a fost pus pe modalitățile de stopare a risipei alimentare. Potrivit sloganului campaniei, atunci când se face referire la resturile alimentare, „haideți să hrănim stomacul, nu coșul de gunoi!”. Intrați pe site-ul web www.ewwr.eu pentru a afla ce puteți face dumneavoastră, familia și prietenii dumneavoastră pentru a sprijini trecerea la o economie circulară – o economie în care produsele sunt concepute din start spre a fi reutilizate, reparate, refabricate și reciclate, mai degrabă decât incinerate sau depozitate în gropi de deșeuri, o economie în care deșeurile devin o resursă.
Risipa alimentară constituie o problemă serioasă, media la nivel de gospodărie în Regatul Unit, de exemplu, fiind de aproximativ 25 % din totalul alimentelor cumpărate. Această risipă se traduce prin irosirea resurselor naturale utilizate pentru producția alimentelor respective, precum apă, energie, sol. Vorbim despre o risipă la nivel de economie, în sensul că banii sunt cheltuiți în van. Se estimează că, la nivel mondial, sub un sfert din alimentele nevalorificate în prezent în Europa și SUA ar fi suficiente pentru a hrăni 805 de milioane de persoane care suferă de foamete cronică.
Au fost dezvoltate o serie de instrumente pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la costurile risipei alimentare și la combaterea acesteia. Sunt disponibile în limba engleză mai multe fișe informative care conțin sfaturi referitoare la modul în care poate fi evitată risipa alimentară, la posibilitățile de a găti folosind resturile alimentare, precum și la deprinderea compostării resturilor. Gospodăriile și întreprinderile pot încerca totodată să utilizeze calculatorul risipei alimentare, un instrument inovator care arată costurile acestei risipe.
Context
Lansată în anul 2009, Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor s-a bucurat de un succes uriaș în întreaga Europă, în cadrul acesteia fiind implementate peste 25 000 de acțiuni de comunicare în 28 de țări. Coordonat de Asociația Orașelor și Regiunilor pentru Reciclare și Gestionare Durabilă a Resurselor (ACR+), evenimentul face parte dintr-un efort paneuropean mai amplu de reducere a deșeurilor și de îmbunătățire a gestionării acestora.
O altă inițiativă paneuropeană de creștere a gradului de conștientizare este reprezentată de campania „Generation Awake”, care promovează utilizarea durabilă a resurselor naturale și încurajează perceperea „deșeurilor” ca fiind o resursă valoroasă. Această inițiativă pune la dispoziție o serie de instrumente online, printre care un site web multilingv, un Ghid pentru consum, o pagină de Facebook și clipuri video. Între acestea din urmă, cel mai recent a înregistrat peste șase milioane de vizualizări, fiind răsplătit recent cu un Delfin de Aur la cea de-a 5-a ediție a Premiilor Cannes Corporate Media & TV 2014.
Pentru mai multe informații:
Pagini media: http://www.ewwr.eu/en/multimedia
Imagini și clipuri video: http://www.ewwr.eu/en/gallery
N.B.: Comisia Europeană nu este responsabilă pentru conținutul publicat pe site-urile externe.
Consultați de asemenea:
http://ec.europa.eu/environment/waste/index.htm
http://ec.europa.eu/environment/life/funding/lifeplus.htm
http://ec.europa.eu/food/food/sustainability/index_en.htm
http://www.generationawake.eu/ro/
https://www.facebook.com/GenerationAwake
http://www.fao.org/publications/sofi/2014/en/
Persoane de contact pentru campania Generation Awake
Dorian Ilie
Communication Consultant
+40 743 12 12 35
Persoane de contact pentru Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor
Philippe Micheaux Naudet
ACR+
Lisa Labriga
ACR+