Proiect de HG privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unor bunuri imobile, precum și trecerea unor active corporale aflate în administrarea ANAR, prin ABA de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea MMAP, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării sau casării

Data publicarii : 16 Dec 2024

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în  administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre a Guvernului privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unor bunuri imobile, precum și trecerea unor active corporale aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării sau casării, după caz, și pentru actualizarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Proiect HG | Nota de fundamentare | Anexa 1 | Anexa 2

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Generală Management Financiar, Investiții și Logistică.

Persoana de contact este dl Mircea Stoianescu, consilier, Direcția Generală Management Financiar, Investiții și Logistică, telefon: 021/4089567, e-mail: mircea.stoianescu@mmediu.ro.