Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud

Data publicarii : 21 Mar 2023

[02.02.2023]

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, s-a aflat la 2 februarie, într-o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie, demnitarul a susținut o conferință de presă la sediul Instituției Prefectului  Bistrița-Năsăud, la care au participat și reprezentații autorităților locale și ai instituțiilor subordonate.

În deschiderea conferinței, ministrul mediului, apelor și pădurilor a prezentat autorităților locale programul de împăduriri prin PNRR, detaliile programului, finanţarea, precum și beneficiile aduse  proprietarilor de terenuri care decid să își împădurească suprafețele deținute:

„În județele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, suprafaţa împădurită este semnificativă, mult peste media din ţară, și astfel, sunt multe  terenuri care pot face obiectul împăduririlor sau reîmpăduririlor în aceste zone. Programul şi-a propus înfiinţarea a 57.000 de hectare de păduri, 456 euro/hectar/an reprezintă  compensația pentru sechestrarea de carbon, care se va aloca pe o perioadă de 20 de ani după înfiinţarea acestor suprafeţe împădurite, pe lângă sumele care se acordă pentru fiecare tip de plantație realizată. Este un program atractiv din punct de vedere financiar și  suficient de flexibil pentru  a fi accesat de cât mai multe persoane fizice, persoane juridice, ONG-uri, practic de toți cei care deţin terenuri agricole sau degradate şi care vor să facă împăduriri prin fonduri din PNRR”.

O altă temă de interes dezbătută în cadrul conferinței a fost și programul Rabla local, care va începe în luna martie. Demnitarul a precizat că ghidul aferent programului va fi supus consultării publice în cel târziu două săptămâni, în această perioadă urmând să fie finalizat şi sistemul informatic pentru "Rabla local".

Ministrul mediului, apelor și pădurilor  a prezentat și detalii despre programul dedicat instalării panourilor fotovoltaice, care va avea un buget de 3 miliarde de lei și va permite instalarea unor astfel de echipamente pentru aproximativ 150 000 de persoane:

„Acest număr mare de beneficiari va însemna o sarcină administrativă destul de mare, vom găsi o soluție de înlocuire a evaluării manuale a dosarelor cu o platformă informatică, astfel încât să putem înlesni acest proces de evaluare. Totodată ,simplificând programul, vom reuși să îl implementăm mai ușor și vom putea ajunge, bazându-ne pe bugetul alocat, la un număr total de 150 000 persoane.

Un alt subiect de interes a fost reprezentat de subvențiile care pot fi încasate de autoritățile locale, începând din acest an, pentru suprafețele deținute de primării în zonele protejate.

Totodată, demnitarul a felicitat reprezentanții autorităților locale care au depus proiecte în cadrul PNRR, atât pe componenta managementul deșeurilor, dar și pentru alte finanțări: stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, Programul Iluminat public și alte programe derulate prin AFM.