Aprobarea OUG privind procedura de închiriere a suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024

Data publicarii : 09 Mar 2023

COMUNICAT DE PRESĂ      

 

Ref:  Aprobarea OUG privind procedura de închiriere a suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024

       București, 9 martie 2023

Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ordonanța de Urgență privind procedura de închiriere a suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024.

Prin acest OUG au fost prevăzute reglementări considerate optime pentru a putea fi desfășurate în timp util licitațiile privind închirierea plajelor. De asemenea, acest act normativ va reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic și al activităţilor de turism pe litoralul Mării Negre, realizându-se organizarea corespunzătoare a activităţilor specifice sezonului estival și îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor turistice și de agrement.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin ANAR, asigură administrarea în bune condiții și exploatarea optimă a suprafețelor de plajă turistică de la Marea Neagră, susceptibile de închiriere, precum și îndeplinirea condițiilor privind realizarea funcției turistice a acestor bunuri aparținând domeniului public al statului. Ținând cont că în anul 2022 aproximativ 200 de contracte de închiriere a plajei au încetat prin ajungerea la termen și, în același timp, o serie de lucrări privind combaterea eroziunii costiere au fost finalizate sau se află în curs de finalizare, drept pentru care loturile de închiriat au suferit modificări prin cuprinderea acestor suprafețe noi, este necesară reglementarea condițiilor de închiriere, în raport de începerea sezonului estival.

Ordonanța de urgență aprobată astăzi reglementează organizarea licitațiilor și derularea contractelor de închiriere ținând cont ca de la 1 mai începe sezonul estival. Astfel, se vor reduce termenele de desfășurare a licitațiilor, dar și a numărului de oferte maxim admisibile în prezența cărora poate fi adjudecată licitația (de la 2 oferte la una). De asemenea, se stabilește termenul contractului de închiriere la 2 ani (sezoanele estivale 2023-2024 - termen minim necesar obținerii noului PUZ) și va exista posibilitatea analizării ofertelor de închiriere de către mai multe Comisii, organizate la nivelul ANAR. Toate aceste propuneri de reglementare subsumate vor conduce la reducerea la jumătate a perioadei de licitație și încheiere a contractelor, în prezent perioada însumând cel puțin 55 de zile”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos.

Ordonanța de Urgență aprobată astăzi va asigura un număr minim de condiții necesare desfășurării, în condiții de maximă celeritate, a licitațiilor, reducând anumite termene, cu respectarea reglementărilor generale privind procedura de evaluare, de comunicare, de întocmire a documentației de atribuire și de stabilire a conținutului și încheiere a contractului.

Reglementarea procedurii de închiriere prin reducerea termenelor asigură posibilitatea atribuirii contractelor de închiriere astfel încât operatorii economici să aibă posibilitatea pregătirii la timp a suprafețelor de plajă pentru turism, ținând cont de faptul că la 01.05.2023 începe sezonul estival.

 

     Direcția Comunicare