Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată cu modificările ulterioare, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor supune consultării publice Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 334/2021 privind aprobarea ocupării temporare a terenului în suprafață de 15,5982 ha din fondul forestier național, de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” SA Mediaș, pentru proiectul de importanță națională în domeniul gazelor naturale „Dezvoltări ale SNT în zona de nord-est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova”, obiectiv Conductă de transport gaze naturale Onești-Gherăești.
Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile, începând cu data postării proiectului de act normativ, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, persoana de contact fiind domnul George Constantinescu, e-mail: george.constantinescu@mmediu. ro, fax: 0213169765.