Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în această după amiază în Parcul Natural Văcăreşti, cu degajare masivă de fum.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Municipiului București au ajuns la fața locului, unde reprezentanții ISU acționau, deja, pentru stingerea incendiului.
În prezent, incendiul a fost lichidat și nu s-au înregistrat victime. Comisarii GNM investighează și verifică pagubele aduse asupra mediului, în condițiile în care focul s-a manifestat pe o suprafață de peste 15.000 mp, fiind amplificat de vântul care bate cu 20 km/h.
Echipele de pompieri au intervenit cu mai multe autospeciale.
GNM a demarat un control la administratorul ariei protejate, pentru a verifica modul în care acesta și-a îndeplinit obligațiile legale și contractuale care țin de paza, protecția și monitorizarea parcului natural. De asemenea, comisarii GNM au anunțat deja Poliția Română. Dacă se va dovedi că focul a fost pus în mod intenționat, fapta reprezintă infracțiune conform legii.