Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, semnată la Ramsar (Iran) în 1971, a stabilit data de 02 Februarie ca Zi Mondială a Zonelor Umede. România a ratificat această convenție prin Legea nr. 5/1991.
Obiectivul Convenției Ramsar este acela de a conserva zonele umede, fauna și flora care servesc ca habitat al păsărilor acvatice. Pe de altă parte, Convenția are rolul foarte important de a sublinia importanța zonelor umede în rețeaua naturală a apelor de suprafață și subterane. Ele constituie habitate vitale, care în perioadele cu precipitații înmagazinează apă, având rol important în reducerea riscului și a efectelor negative produse de inundații, iar în perioadele de secetă eliberează treptat apa înmagazinată și asigură refacerea debitelor cursurilor de apă.
Anul acesta activitățile organizate pentru celebrarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede se desfășoară sub deviza ”Zonele umede pentru viitorul nostru”. Astfel, acțiunile ce vor avea loc vizează sensibilizarea și conștientizarea opiniei publice cu privire la valoarea zonelor umede, a înțelegerii beneficiilor și serviciilor aduse de aceste ecosisteme, precum și a vulnerabilității acestora la impactul activităților umane.
România este o țară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât și la nivel de specii. După cea de a 11-a Conferință a Părților semnatare ale Convenției Ramsar (COP 11), găzduită la București în perioada 06-13 iulie 2012, în țara noastră au mai fost declarate încă 7 situri cu importanță internațională din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic, hidrologic și, mai ales, cu importanță internațională pentru păsările acvatice în toate anotimpurile. Astfel, România a ajuns la un număr de 19 situri cu o suprafață totală de 1.156.448 hectare.