În cadrul lucrărilor Consiliului informal al miniștrilor Mediului și Transporturilor din Uniunea Europeană, desfășurate la Graz (Austria), în perioada 29-30 octombrie 2018, reprezentații statelor membre au dezbătut teme de actualitate: eco-mobilitatea, economia circulară, utilizarea plasticelor și combaterea poluării marine cu plastic, al 8-lea Plan de acțiune european pentru mediu, managementul deșeurilor și chimicalelor și dezvoltarea durabilă.
La întrunire, România a fost reprezentată de viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, precum și de ministrul Transporturilor, Lucian Șova.