Astăzi, doamna viceprim-ministru, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a avut o întâlnire de lucru cu liderii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR).
Cele mai multe dintre subiectele abordate de oaspeți coincid cu cele deja aflate pe agenda de priorități a Ministerului și în Programul de guvernare, soluționarea lor depinzând de unirea eforturilor instituțiilor statului, mediului academic și societății civile în acțiuni comune, un astfel de exemplu reprezentându-l, de pildă, combaterea tăierilor ilegale de arbori și a efectelor generate de acestea.
În urma discuțiilor de astăzi, cei prezenți au decis înființarea unor grupuri de lucru comune, în parteneriat cu reprezentanții Ministerului, care să contribuie la adoptarea celor mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor de mediu.