Menu 
 
 

Resurse umane

Misiunea Direcţiei Resurse Umane

Direcţia Resurse Umane are misiunea de a întări capacitatea instituţională a Ministerului Mediului şi de a susţine îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor compartimentelor de specialitate din minister prin dezvoltarea activităţilor de management al resurselor umane.

Viziunea Direcţiei Resurse Umane

La sfârşitul anului 2010, Ministerul Mediului va avea mecanisme interne de management al resurselor umane performante şi un corp de funcţionari publici performanţi, capabile să sprijine transformările sistemului de mediu într-un organism puternic şi flexibil, apt să garanteze generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat.

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

Obiective strategice

  • perfecţionarea managementului şi dezvoltarea abilităţilor manageriale ale personalului de conducere;
  • stabilirea unor mecanisme pentru administrarea eficientă a resurselor umane şi dezvoltarea carierei profesionale a acestora;
  • îmbunatăţirea performanţelor profesionale ale angajaţilor prin proiectarea şi aplicarea unor programe de perfecţionare eficiente;
  • dezvoltarea sistemului relaţiilor de muncă.

Unitatea de Incluziune socială

  • monitorizarea planurilor de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a excluziunii sociale;
  • evaluarea efectelor măsurilor preconizate prin planurile de implementare;
  • actualizarea indicatorilor sectoriali de incluziune socială;
  • elaborarea sistemului informaţional privind datele cu relevanţă pentru domeniul incluziunii sociale;
  • participarea la procesul de consultare în domeniul incluziunii sociale;
  • monitorizarea periodică a progresului realizat în raport cu obiectivele şi indicatorii stabiliţi în domeniul incluziunii sociale;
  • elaborarea documentelor necesare pentru redactarea Raportului de progres în domeniul incluziunii sociale.

Sistemul de management al calităţii

Regulamentul de ordine internă

Legislaţie specifică DRU